Revolta a fost reprimată cu mare brutalitate. Între 150.000 şi 200.000 de polonezi, majoritatea civili, au pierit în timpul luptelor. La momentul sosirii sovieticilor Varşovia fusese distrusă aproape complet. Astfel, Stalin a primit cadou cochilia arsă a unei capitale, din care fuseseră stoarse ultimele amintiri ale unei rezistenţe locale.
Revoltele împotriva ocupaţiei străine au o istorie îndelungată în Polonia. Revoltele anterioare împotriva represiunii ţariste se încheiaseră cu represalii sângeroase şi o întreagă moştenire de martiri naţionali.
După înfrângerea Poloniei din 1939, a fost creat un plan de insurecţie, ce urma a fi pus în aplicare în cazul în care armată germană cădea. Ideea era ca forţele poloneze să preia controlul asupra infrastructurii şi a punctelor strategice de importanţă vitală, în anticiparea sosirii armatelor aliate. Totuşi, problema a fost aceea că devenea din ce în ce mai clar că acei „aliaţi” care vor veni în Varşovia vor fi sovieticii – iar Stalin avea propria agendă pregătită pentru Polonia postbelică.
Protagoniştii: Armia Krajowa
În zorii prăbuşirii ţării, câteva unităţi poloneze au reuşit să ajungă în Vest via România, în vreme ce alţii au intrat în captivitate în URSS. Chiar în Polonia, grupuri separate s-au unit sub umbrela Uniunea Luptei Armate (ULA). Guvernul polonez în exil, stabilit în Londra, era constituit dintr-o coaliţie largă a partidelor politice. Totuşi, relaţiile dintre guvernul din Londra şi ULA erau problematice, tensionate.
Conducătorul forţelor armate din Vest era Władisław Sikorski, o personalitate foarte controversată. Deşi era un critic al regimului, extrem de nepopular, de dinainte de război (Sanacja) – considerat responsabil pentru dezastrul din 1939 – Sikorski putea fi acuzat de subordonarea intereselor naţionale poloneze la acelea ale Aliaţilor. După moartea lui Sikorski, în 1943, succesorul său, Mikołaj Mikołajczyk, nu a schimbat paradigma de lucru, încercând să găsească un compromis, o cale de mijloc cu URSS.„Statul” secret, ilegal din Polonia era imens, în practică, încorporând rezistenţa civilă, tribunale şi chiar universităţi (educaţia superioară fiind suprimată de nazişti). Rezistenţa armată era alimentată de Armia Krajowa (AK, trad. Armata Teritorială).
Masacrul de la Katyn: un mister prea uşor de elucidat
După descoperirea, în aprilie 1943, a unor gropi comune în care erau înmormântaţi ofiţeri polonezi, în Katyn, s-a produs o ruptură în relaţiile dintre Polonia şi URSS. Deşi ruşii au negat orice implicare în comiterea crimelor de la Katyn, dând vina pe germani, era clar pentru polonezi cine era de fapt responsabil.
Chiar şi aşa, s-a decis ca AK să conducă acţiuni de diversiune a germanilor şi să coopereze cu sovietici care avansau înspre Varşovia. Aşa a apărut operaţiunea Burza. Pentru mulţi luptători AK, acesta era un ordin extraordinar. Rusia fusese dintotdeauna percepută ca fiind principalul inamic al Poloniei, iar o retragere germană din Polonia părea a fi sigură – singura necunoscută era momentul exact în timp. Într-adevăr, în 1920, mulţi dintre aceia care acum cereau o colaborare cu Armata Roşie, fuseseră actori cheie în combaterea invaziei bolşevice.
În primăvara lui 1944, forţele sovietice au lansat operaţiunea Bagration (ofensiva bielorusă), în care au distrus Grupul de Armate Centru al Germaniei, curăţând teritoriul Lituaniei, Belorusiei şi Letoniei de picior inamic. Dar nu a durat mult până ce forţele ruseşti au început arestarea şi dezarmarea unităţilor AK, pe măsură ce avansau pe teritoriul polonez.
AK a ajutat forţele ruseşti în cucerirea oraşelor Vilnius şi Lvov. Dar, ca o prevestire a ceea ce va veni, liderii AK au fost închişi de sovietici, iar ceilalţi membri au fost înregimentaţi în armata Comunistă Poloneză condusă de Generalul Berling.
Pe 15 septembrie, ajunsă pe malul Vistulei, ofensiva rusă s-a oprit la 10 km de Varşovia.
Varşovia, unde idealurile se nasc şi mor
Varşovia rămăsese singurul mare oraş interpus între Armata Roşie şi Berlin, cu o garnizoană slabă, conţinând elemente din Armata 9, iar alte unităţi germane fiind mutate în alte părţi, dezafectate. Totuşi, o revoltă poloneză prematură putea eşua şi putea atrage represalii violente. Dar Stalin înfiinţase un regim marionetă la Lublin, pe 22 iulie, iar Radio Moscova a început să transmită comunicate ce chemau comuniştii din Varşovia la o revoltă împotriva cotropitorilor fascişti.
Winston Churchill a considerat că împăcarea lui Stalin era în interesul Marii Britanii – deşi până în 1944, „cel mai vechi aliat”, cu preocupările sale faţă de structura Poloniei postbelice, devenise o ruşine politică. Înaltul comandament al AK fusese infiltrat atât dee agenţi ruşi, cât şi britanici.
Continuarea pe historia.ro
