Revolta din Varșovia, din 1944, între masacrele naziste și trădările sovietice

Revolta a fost reprimată cu mare brutalitate. Între 150.000 și 200.000 de polonezi, majoritatea civili, au pierit în timpul luptelor. La momentul sosirii sovieticilor Varșovia fusese distrusă aproape complet. Astfel, Stalin a primit cadou cochilia arsă a unei capitale, din care fuseseră stoarse ultimele amintiri ale unei rezistențe locale.
 
Revoltele împotriva ocupației străine au o istorie îndelungată în Polonia. Revoltele anterioare împotriva represiunii țariste se încheiaseră cu represalii sângeroase și o întreagă moștenire de martiri naționali.
După înfrângerea Poloniei din 1939, a fost creat un plan de insurecție, ce urma a fi pus în aplicare în cazul în care armată germană cădea. Ideea era ca forțele poloneze să preia controlul asupra infrastructurii și a punctelor strategice de importanță vitală, în anticiparea sosirii armatelor aliate. Totuși, problema a fost aceea că devenea din ce în ce mai clar că acei „aliați” care vor veni în Varșovia vor fi sovieticii – iar Stalin avea propria agendă pregătită pentru Polonia postbelică.

Protagoniștii: Armia Krajowa

În zorii prăbușirii țării, câteva unități poloneze au reușit să ajungă în Vest via România, în vreme ce alții au intrat în captivitate în URSS. Chiar în Polonia, grupuri separate s-au unit sub umbrela Uniunea Luptei Armate (ULA). Guvernul polonez în exil, stabilit în Londra, era constituit dintr-o coaliție largă a partidelor politice. Totuși, relațiile dintre guvernul din Londra și ULA erau problematice, tensionate.

Conducătorul forțelor armate din Vest era Władisław Sikorski, o personalitate foarte controversată. Deși era un critic al regimului, extrem de nepopular, de dinainte de război (Sanacja) – considerat responsabil pentru dezastrul din 1939 – Sikorski putea fi acuzat de subordonarea intereselor naționale poloneze la acelea ale Aliaților. După moartea lui Sikorski, în 1943, succesorul său, Mikołaj Mikołajczyk, nu a schimbat paradigma de lucru, încercând să găsească un compromis, o cale de mijloc cu URSS.„Statul” secret, ilegal din Polonia era imens, în practică, încorporând rezistența civilă, tribunale și chiar universități (educația superioară fiind suprimată de naziști). Rezistența armată era alimentată de Armia Krajowa (AK, trad. Armata Teritorială).

Masacrul de la Katyn: un mister prea ușor de elucidat

După descoperirea, în aprilie 1943, a unor gropi comune în care erau înmormântați ofițeri polonezi, în Katyn, s-a produs o ruptură în relațiile dintre Polonia și URSS. Deși rușii au negat orice implicare în comiterea crimelor de la Katyn, dând vina pe germani, era clar pentru polonezi cine era de fapt responsabil.

Chiar și așa, s-a decis ca AK să conducă acțiuni de diversiune a germanilor și să coopereze cu sovietici care avansau înspre Varșovia. Așa a apărut operațiunea Burza. Pentru mulți luptători AK, acesta era un ordin extraordinar. Rusia fusese dintotdeauna percepută ca fiind principalul inamic al Poloniei, iar o retragere germană din Polonia părea a fi sigură – singura necunoscută era momentul exact în timp. Într-adevăr, în 1920, mulți dintre aceia care acum cereau o colaborare cu Armata Roșie, fuseseră actori cheie în combaterea invaziei bolșevice.
În primăvara lui 1944, forțele sovietice au lansat operațiunea Bagration (ofensiva bielorusă), în care au distrus Grupul de Armate Centru al Germaniei, curățând teritoriul Lituaniei, Belorusiei și Letoniei de picior inamic. Dar nu a durat mult până ce forțele rusești au început arestarea și dezarmarea unităților AK, pe măsură ce avansau pe teritoriul polonez.

AK a ajutat forțele rusești în cucerirea orașelor Vilnius și Lvov. Dar, ca o prevestire a ceea ce va veni, liderii AK au fost închiși de sovietici, iar ceilalți membri au fost înregimentați în armata Comunistă Poloneză condusă de Generalul Berling.

Pe 15 septembrie, ajunsă pe malul Vistulei, ofensiva rusă s-a oprit la 10 km de Varșovia.

Varșovia, unde idealurile se nasc și mor

Varșovia rămăsese singurul mare oraș interpus între Armata Roșie și Berlin, cu o garnizoană slabă, conținând elemente din Armata 9, iar alte unități germane fiind mutate în alte părți, dezafectate. Totuși, o revoltă poloneză prematură putea eșua și putea atrage represalii violente. Dar Stalin înființase un regim marionetă la Lublin, pe 22 iulie, iar Radio Moscova a început să transmită comunicate ce chemau comuniștii din Varșovia la o revoltă împotriva cotropitorilor fasciști.

Winston Churchill a considerat că împăcarea lui Stalin era în interesul Marii Britanii – deși până în 1944, „cel mai vechi aliat”, cu preocupările sale față de structura Poloniei postbelice, devenise o rușine politică. Înaltul comandament al AK fusese infiltrat atât dee agenți ruși, cât și britanici.

Continuarea pe historia.ro