O grevă națională anunțată în Italia pentru 30 octombrie va afecta transporturile, educația și sănătatea, avertizează Ministerul Afacerilor Externe. Românii care se află în această țară, o tranzitează sau au planificate călătorii trebuie să țină cont de perturbările anunțate, unele dintre acestea urmând să înceapă din seara de 29 octombrie.
Acțiunea de protest vizează servicii din sectorul public și privat. Pe lângă întreruperile de activitate, sunt așteptate manifestații în marile orașe italiene.
Grevă în Italia: intervalele în care vor fi afectate avioanele și trenurile
Potrivit informării MAE, transporturile vor fi perturbate după următorul program:
Transport aerian: pe 30 octombrie, între orele 00:00 și 23:59.
Transport feroviar: de la ora 21:00 a zilei de 29 octombrie până la ora 20:59 a zilei de 30 octombrie.
Transport public local: programul și modalitățile de desfășurare vor fi stabilite la nivel teritorial.
De asemenea, circulația rutieră pe autostrăzi ar putea fi afectată începând cu ora 22:00 din 29 octombrie.
Servicii afectate în educație și sănătate. Sunt așteptate proteste în marile orașe
Greva națională nu se limitează la transporturi. Anunțul transmis de Ministerul Afacerilor Externe vizează și furnizarea unor servicii publice și private din educație și sănătate.
Întreruperile de activitate ar urma să fie însoțite de manifestații în principalele aglomerări urbane din Italia.
Atenționarea se adresează atât cetățenilor români aflați deja pe teritoriul italian, cât și celor care urmează să ajungă în țară sau să o tranziteze.
Numere de telefon pentru asistență consulară în Italia
Românii care au nevoie de asistență consulară pot contacta Consulatul General al României la Roma la următoarele numere:
+39 06 835 233 44;
+39 06 835 233 52;
+39 06 835 233 58;
+39 06 835 233 56;
+39 06 835 233 69;
+39 06 835 233 71;
+39 06 835 233 74.
Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, unde operatorii răspund în regim de permanență.
Pentru situații dificile, speciale, cu caracter de urgență, sunt disponibile următoarele linii, în funcție de regiune:
Consulatul General al României la Roma: +39 345 147 3935;
Consulatul General al României la Milano: +39 366 108 1444;
Consulatul General al României la Bologna: +39 324 803 5171;
Consulatul General al României la Torino: +39 338 756 8134;
Consulatul General al României la Trieste: +39 340 882 1688;
Consulatul General al României la Bari: +39 334 604 2299;
Consulatul României la Catania: +39 320 965 3137.
MAE recomandă consultarea site-urilor misiunilor diplomatice și consulare ale României din Italia, precum și a portalului instituției. Totodată, ministerul amintește că aplicația „Călătorește informat” pune la dispoziția românilor informații și sfaturi pentru deplasările în străinătate.