Predicatorul turc Fethullah Gülen, aflat în exil în Statele Unite, a cerut să fie înființată o comisie internațională care să ancheteze circumstanțele tentativei de lovitură de stat de la 15 iulie din Turcia și a subliniat că va accepta concluziile acestei instanțe în cazul în care ea îi va demonstra vina, relatează Reuters.
Guvernul președintelui turc Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe Gülen că este artizanul puciului eșuat, urmat de epurări la scară largă în administrație și armată, scrie News.ro.
Predicatorul, care trăiește în Pennsylvania din 1999, a declarat într-un interviu pentru postul public german ZDF că nu s-a stabilit vreo probă care să arate implicarea sa în lovitura de stat.
În opinia sa, președintele Erdogan se servește de acest eveniment pentru a reduce la tăcere opoziția din Turcia.
Peste 100.000 de persoane - militari, funcționari, magistrați, polițiști și profesori - au fost destituite sau suspendate din funcții începând din 15 iulie.
"O organizație internațională ar trebui să examineze această chestiune. Dacă acuzațiile le sunt exacte, voi fi bucuros să dau curs cererii lor. Dar dacă nu pot să dovedească ceva sau să răspundă propunerii mele, toate astea sunt doar niște ipoteze neconfirmate", a declarat el.
"Dacă ei pot să dovedească faptul că eu am vorbit personal sau la telefon cu cei care se fac responsabili de tentativa de lovitură de stat, voi fi bucuros să suport consecințele", a subliniat el.
Autoritățile turce îl acuză pe Fethullah Gülen că a construit, de-a lungul timpului, o rețea de susținători în cadrul armatei și administrației cu scopul de a prelua controlul asupra Guvernului.
O cerere de extrădare sau reținere a predicatorului, un fost aliat apropiat al lui Erdogan, a fost transmisă de Ankara autorităților americane.
Erdogan a i-a îndemnat marți, de la tribuna ONU, pe liderii comunității internaționale să ia măsuri împotriva a ceea ce el denunță drept "rețeaua teroristă" a lui Gülen.
Vicepreședintele american Joe Biden i-a dat asigurări lui Erdogan luna trecută, într-o vizită la Ankara, că Washingtonul cooperează în legătură cu solicitarea de extrădare, dar că are nevoie de dovezi care să respecte reglementările americane.
Gulen a declarat pentru ZDF că dacă Washingtonul va aproba cererea de extrădare, el se va supune. "Dacă Statele Unite spun 'da', atunci voi pleca. Apoi îmi voi petrece restul zilelor în suferință din cauza lor, pentru a mă putea elibera de păcatele și greșelile pe care le-am făcut și să ajung la Allah un om pur", a spus el.