Mercedes-Benz a anunțat miercuri că va rechema la service sute de mii de mașini din cauza unei defecțiuni tehnice. Anumite modele GLE/GLS, C-Class, E-Class, S-Class, E-Class, GLC, CLS și G-Class cu motor diesel ar putea înregistra scurgeri. Sunt afectate peste 800.000 de vehicule pe plan global.
Anumite modele GLE/GLS, C-Class, E-Class, S-Class, E-Class, GLC, CLS și G-Class cu motor diesel ar putea înregistra scurgeri și, din această cauză, nu poate fi complet exclusă o creștere a temperaturii componentei, a informat producătorul de mașini premium.
Sunt afectate peste 800.000 de vehicule pe plan global, conforma informațiilor publicațiilor germane Bild și Handelsblatt.
Reprezentanții Mercedes-Benz nu au făcut declarații privind cifra exactă.
Mercedes, o subsidiară a Daimler, a subliniat că rechemarea la service fusese anunțată în noiembrie. Până când se vor face reparațiile, „vehiculele afectate trebuie conduse cu atenție, iar utilizarea ar trebui limitată la minumul necesar”, a informat compania.
Înlocuirea componentelor afectate este programată să înceapă probabil la mijlocul lunii ianuarie, în funcție de obținerea softului relevant și a disponibilității pieselor, a precizat Mercedes.