Extern· 2 min citire

Probleme pentru Putin. Protestul împotriva reformei pensiilor cuprinde Rusia. Rețineri în masă

Probleme pentru Putin. Protestul împotriva reformei pensiilor cuprinde Rusia. Rețineri în masă

Probleme pentru Putin. Protestul împotriva reformei pensiilor cuprinde Rusia. Rețineri în masă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 sept. 2018, 09:34

Poliția din Rusia a reținut cel puțin 839 de persoane în cadrul unor proteste la nivel național împotriva unei reforme a pensiilor propuse de Guvern, a declarat un grup independent de monitorizare rus, relatează CNN, citat de Mediafax.

Protestatarii s-au adunat în orașele din Rusia pentru a se ridica împotriva propunerii guvernului de a crește vârsta de pensionare. Protestele au fost organizate de susținătorii liderului opoziției, Alexei Navalny, care este în arest administrativ pentru organizarea unui protest neautorizat în capitală în ianuarie.

Represiunea a fost cea mai puternică în cel de-al doilea oraș ca mărime din Rusia, Sankt Petersburg, potrivit mass-mediei locale independente și OVD-Info, o organizație nonprofit care monitorizează detențiile. Grupul a declarat că cel puțin 354 de persoane au fost reținute în oraș.

Imaginile de la protestele de la Sankt-Petersburg au devenit rapid virale. Un fotograf local, David Frenkel, a confirmat CNN că a capturat două imagini deosebite, respectiv detenția unui băiat de vârstă școlară și a unui pensionar mai în vârstă.

Navalny este în mare măsură exclus din presa de stat, dar a ajuns la o audiență mare printr-un canal YouTube și prin intermediul rețelelor sociale. Un cont de Twitter al lui Navalny a postat un videoclip despre arestarea unui activist, în timp ce el a difuzat un eveniment live de la protestul de la Moscova.

Protestele organizate de Navalny au devenit un mijloc de exprimare a nemulțumirii față de președintele rus Vladimir Putin și corupția guvernului. Popularitatea lui Putin rămâne în mod constant ridicată, dar a fost afectată de controversa pensiilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern