Extern· 2 min citire

”Probleme de securitate” în timpul vizitei lui Trump în Marea Britania, cauzate de motanul Larry

”Probleme de securitate” în timpul vizitei lui Trump în Marea Britania, cauzate de motanul Larry

”Probleme de securitate” în timpul vizitei lui Trump în Marea Britania, cauzate de motanul Larry

Publicat5 iun. 2019, 19:45
Actualizat5 iun. 2019, 19:51

Larry, motanul care locuiește la Downing Street Nr. 10 din Londra - reședința oficială a prim-miniștrilor britanici - a provocat „probleme de securitate”, marți, în timpul vizitei de stat a președintelui american Donald Trump în Marea Britanie.

Motanul Larry, care deține și titlul oficial de „Prinzător-șef de șoareci” în Cabinetul prim-ministrului britanic, a ieșit la o plimbare și a decis la un moment dat să se adăpostească sub limuzina președintelui american.

„Larry a fost adoptat de la Adăpostul pentru câini și pisici din Battersea în baza unei recomandări pentru aptitudinile sale de prinzător de șoareci. S-a alăturat Cabinetului de la Downing Street Nr. 10 în 2011 și, de atunci, a avut un impact semnificativ. Larry își petrece zilele salutând oaspeții care pătrund în cabinet, inspectând sistemele de securitate și testând calitatea somnului pe piese de mobilier vechi”, se afirmă în biografia sa oficială.

De această dată, Larry nu a mai dormit în interiorul clădirii, ci s-a ascuns sub limuzina președintelui american, lângă roata dreaptă din spatele vehiculului, și nu a dorit să mai plece de acolo pentru o anumită perioadă de timp. Vehiculul blindat - supranumit "The Beast" ("Bestia") - nu a putut fi mutat cât timp felina se afla sub el, întrucât șoferul nu dorea să o accidenteze.

Nu se știe cât timp a fost întârziată plecarea coloanei oficiale a președintelui Trump, însă Larry a pus capăt acelei „probleme de securitate” ieșind din proprie inițiativă de sub mașina prezidențială.

Mii de protestatari s-au reunit pe străzile din Londra în speranța că vor putea să oprească sau întârzie coloana oficială a președintelui Trump, însă ei au eșuat în această tentativă. În schimb, motanul Larry a avut succes.

Nu este pentru prima dată când Larry a avut o apariție publică în timpul vizitei președintelui Trump. El a deturnat atenția cameramanilor de la liderul de la Washington, apărând pe pervazul unei ferestre de la Downing Street Nr. 10 în timp de Donald Trump poza pentru fotografi alături de premierul Theresa May în fața clădirii.

Larry este probabil cea mai populară "Primă Pisică" din lume după fosta pisică a familiei președintelui american Bill Clinton, Socks. Contul - neverificat - de Twitter al motanului Larry este urmărit de peste 272.000 de admiratori ("followers").

Sursa: agerpres.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern