Extern· 2 min citire

Primarul Chișinăului: Voi cere asistență din partea UE la negocierea acordului de coaliție

Primarul Chișinăului: Voi cere asistență din partea UE la negocierea acordului de coaliție

Primarul Chișinăului: Voi cere asistență din partea UE la negocierea acordului de coaliție

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 dec. 2014, 20:23

Prim-vicepreședintele Partidului Liberal, primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a afirmat, luni, la RFI, că negocierile dintre partidele proeuropene de la Chișinău pentru formarea unei coaliții de guvernare trebuie mediate de Uniunea Europeană.

"Cel mai probabil vor urma întâlniri, negocieri, chiar personal, insist asupra unei asistențe din partea Uniunii Europene în acest sens, pentru a avea un acord al alianței, un protocol de coaliție făcut ca la carte, făcut conform regulilor europene, ca să nu poată după aceea nimeni fugi de răspundere și în spatele acelor semnături să nu fie decât niște vorbe goale sau cuvinte înșiruite pe foi", a spus Dorin Chirtoacă.

În acest sens, primarul Chișinăului a subliniat cât de importantă este punctarea unor aspecte concrete, la care toate partidele să adere și să-și respecte angajamentele asumate, pentru a nu se repeta situația din ultimii patru ani.

"Avem nevoie de puncte concrete, care să fie rezolvate de viitoarea guvernare și nimeni dintre partidele care vor forma coaliția să nu poată după aceea să o dea cotită, să nu recunoască sau să evite să rezolve ceea ce și-a asumat, cum s-a întâmplat în primii patru ani, că așa a fost. Textul a fost general, nu prevedea nimic concret, după care fiecare a făcut ce a vrut, a avut o agendă proprie", a adăugat primarul liberal al Chișinăului.

Partidul Liberal Democrat condus de Vlad Filat, Partidul Democrat al lui Marian Lupu și Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu au obținut 55 de mandate în Parlamentul de la Chișinău.

De partea lor, socialiștii lui Igor Dodon și PCRM-ul lui Vladimir Voronin au obținut diferența până la 101 mandate.

Mai multe pe RFI.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern