Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut sâmbătă pedepsirea vinovaților și despăgubiri din partea Iranului.
Reacția președintelui ucrainean a survenit după ce Iranul a recunoscut că a doborât ''dintr-o eroare'' avionul companiei Ukraine Airlines International (UAI) prăbușit miercuri la vest de Teheran, la scurt timp de la decolare, catastrofă soldată cu 176 de morți, transmite Agerpres.
''Așteptăm din partea Iranului (...) ca vinovații să fie deferiți justiției'', ''plata unor despăgubiri'' și ''aducerea trupurilor victimelor'', a scris Zelenski pe Facebook.
''Sperăm că ancheta va continua fără întârzieri deliberate și fără obstacole. Cei 45 de specialiști ai noștri trebuie să obțină acces total'' la ansamblul elementelor anchetei, a adăugat el.
Printre cele 176 de victime ale catastrofei se numără și 11 cetățeni ucraineni, inclusiv cei nouă membri ai echipajului.
Kievul anunțase vineri că experții săi prezenți în Iran pentru a ancheta au obținut acces la cutiile negre ale aeronavei, la resturile acesteia, la locul prăbușirii și la discuțiile dintre piloți și turnul de control iranian.