Un avion de luptă antisubmarin american de tip Boeing P8 Poseidon efectua o misiune de patrulare la Marea Neagră în momentul în care crucișătorul rus Moskva, nava-amiral a Flotei ruse la Marea Neagră, s-a scufundat, dezvăluie cotidianul britanic The Times.
Aeronava se afla la aproximativ 100 de mile (160 de kilometri) de Moskva, potrivit cotidianului.
Sute de marinari care se aflau la bordul crucișătorului ar fi murit, după ce nava a fost atinsă de cel puțin o rachetă ucraineană antinavă de tip Neptun.
Scufundarea dramatică a acestei nave a redus probabilitatea unui asalt cu amfibie la Odesa și a aplicat o lovitură capacităților Rusiei la Marea Neagră.
Avionul de tip Boeing P8 Poseidon, estmat la 330 de milioane de lire sterline (peste 397.000 de euro), este cel mai sofisticat avion de vânătoare de submarine și detectare de nave din arsenalul Statelor Unite.
Aeronava poate plasa în apă geamanduri sonore pentru a detecta vase inamice și este echipată cu un radar sofisticat, de tip APY-10.
Principalele capacități ale navei sunt clasificate, însă experți au estimat că P8 Poseidon poate cartografia o zonă radar transversală de 10.000 de metri pătrați de la o distanță de 220 de mile (354 de kilometri), ceea ce înseamnă că Moskva se afla în raza de acțiune a aeronavei în momentul în care s-a scufundat.
Aeronava cu codul hexadecimal AE681B a decolat la 13 aprilie de la baza aeriană navală Sigonella, în Sicilia, și s-a îndreptat către Marea Neagră. Ea a fost detectată deasupra Mării Mediterane la ora (Londrei) 13.32 (15.32, ora României)
Avionul a survolat Balcanii și Bulgaria, după care a ajuns în zona coastei României la Marea Neagră după-amiaza, potrivit site-ului FlightRadar24.
Ultima poziție înregistrată a avionului american de spionaj este Valea Nucarilor, în Româna, la aproximativ 12 mile (aproximativ 20 de kilometri) de frontieră cu Ucraina, la ora (Londrei) 15.27 (17.27, ora României).
La acel moment, Boeingul P8 Poseidon se afla la mai puțin de 100 de mile de locul în care se afla crucișătorul Moskva și a ”dispărut” de pe monitoarele FlightRadar24, ceea ce înseamnă că a coborât de la altitudinea de 29.000 de picioare (aproximativ 8.840 de metri) la 11.900 de picioare (aproximativ 6.320 de metri), notează ziare.com.
Locul în care s-a aflat Boeingul P8 Poseidon în următoarele două ore și 56 de minute este necunoscut.
Avionul de spionaj american a ”reapărut” la ora (londrei) 18.23 (20.23, ora României), în timp ce zbura către coasta Mării Negre, la Casimcea, în România, la aproximativ 37 de mile (aproximativ 60 de kilometri) de ultima poziție documentată.
Potrivit unor experți în apărare, acest tip de aeronavă își oprește de obicei transponderul, un dispozitiv care-i înregistrează locul în care se află, atunci când intră într-o zonă de conflict.
După 19 minute, avionul de spionaj a ”dispărut” din nou de pe radar și a ”reapărut” 42 de minute mai târziu în apropiere de Abrud, în sudul României, la ora (Londrei) 19.24 (21.24, ora României), de unde a pornit înapoi către Sigonella.