Extern· 2 min citire

Peste 600.000 de persoane au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse. Câți refugiați au fost în ultimele 24 de ore

Sursa foto: Profi Media

Sursa foto: Profi Media

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 mar. 2022, 17:28

Aproximativ 677.000 de persoane au fugit din Ucraina în țările vecine începând de joi, când a izbucnit invazia rusă, a anunțat, marți, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi. ONU a cerut de urgență 1,7 miliarde de dolari pentru ajutorul umanitar pentru Ucraina, potrivit Reuters.

Aproximativ jumătate dintre refugiați au ajuns în Polonia, potrivit lui Filippo Grandi.

În jur de 90.000 se află în Ungaria, iar alte câteva zeci de mii au ajuns în țări vecine precum Republica Moldova, România și Slovacia, a adăugat el.

În ultimele 24 de ore, numărul total de refugiați ucraineni a crescut cu 150.000, conform Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR).

Multe dintre persoanele care au fugit până acum din Ucraina ar avea familii sau prieteni la care pot sta și, mai presus de orice, mijloace de a pleca, a mai spus Grandi.

El și-a exprimat îngrijorările pentru ceilalți, care sunt mai puțini norocoși, și a precizat că aceștia vor avea cu siguranță nevoie de ajutor în zilele și săptămânile viitoare.

Conform ONU, invazia militară rusă a dus la strămutarea unui milion de persoane în interiorul Ucrainei.

ONU a lansat un apel la strângere de fonduri pentru a finanța ajutorul umanitar pentru ucraineni. Este nevoie urgentă de 1,7 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe oamenii care au fugit din Ucraina și pe cei care se află în țară.

„Criza s-a înrăutățit extrem de mult și extrem de repede”, a precizat Martin Griffiths, Subsecretar General pentru Afaceri Umanitare și Coordonator pentru Ajutor de Urgență, într-o conferință de presă la Geneva.

El a făcut apel la o compasiune pe măsura dimensiunii crizei.

În paralel, la Bruxelles, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că va aloca cel puțin 500 de milioane de euro din bugetul european pentru asistență umanitară, după invazia rusă din Ucraina.

„Vom adăuga cel puțin 500 de milioane de euro din bugetul UE pentru a face față consecințelor umanitare ale acestui război tragic, atât în țară, cât și pentru refugiați”, a declarat șefa CE într-un discurs în cadrul Parlamentului European.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern