Extern· 1 min citire

Peste 1.000 de militari ruși, puși oficial sub acuzare pentru săvârșirea de crime de război pe teritoriul Ucrainei

Război Rusia-Ucraina / Sursa foto: Profi Media

Război Rusia-Ucraina / Sursa foto: Profi Media

Publicat28 nov. 2022, 08:38
SursăRealitatea PLUS

Peste 1.000 de militari ruși au fost puși oficial sub acuzare pentru crime de război pe teritoriul Ucrainei. Potrivit unui oficial ucrainean, autoritățile au strâns suficiente probe și au finalizat anchetele în cazul acestora.

Peste 100 dintre militarii puși sub acuzare se află în custodia Poliției din Ucraina. Faptele cele mai grave s-au produs pe teritoriile ocupate de armata rusă, în special în localități aflate la nord-vest de Kiev, dar și în Harkov.

„În momentul în care am făcut exhumările, am constatat că la multe dintre cadavre erau legate mâinile, erau împușcați în ceafă și, după ce au fost prelevate probe de criminaliști, se confirmă că victimele, înainte de a fi omorâte, au fost și torturate”, a transmis oficialul ucrainean.

„Scopul Departamentului de investigații constă nu numai în a stabili crima, în a strânge probe, a examina cadavrele și a face expertize. Rezultatul final trebuie să fie identificarea criminalului de război și strângerea de probe pentru a-l putea acuza. Într-o scurtă perioadă de timp, după eliberarea teritoriilor ocupate, s-au strâns probe și, împreună cu procurorii, am pus acuzație mai mult de 1.000 de criminali de război din Federația Rusă", a afirmat Panteleev pentru Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern