Partidul cancelarului austriac Nehammer nu va vota programul electoral al PPE, care prevede aderarea României la Schengen

Karl Nehammer / Foto: Profi Media
Reprezentanții formațiunii OVP, partidul cancelarului Austriei, Karl Nehammer, și-a anunțat intenția a nu vota programul electoral al Partidului Popular European (PPE). Asta din cauză că acolo este prevăzută și aderarea României la Spațiul Schengen.
Partidul Popular European (PPE), familia politică din care face parte și ÖVP, se reunește miercuri și joi la București, pentru a-și alege candidatul pentru președinția Comisiei Europene și pentru a-și adopta programul electoral.
Potrivit secretarului general al Partidului Popular Austriac, Christian Stocker, delegații ÖVP nu vor vota în favoarea programului electoral al PPE. Motivul sunt mai multe prevederi cu care austriecii nu sunt de acord, cum ar fi aprobarea obligatorie a energiei nucleare sau extinderea spațiului Schengen.
"Avem poziții clare și o poziție clară în calitate de partid popular în Europa, ne menținem această poziție și nu ne putem abate de la ea. Manifestul conține multe propuneri bune și puncte importante, dar există și câteva linii roșii pentru noi", a declarat Christian Stocker, citat de Die Presse.
ÖVP respinge, de pildă, includerea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen, așa cum cer aceste țări (și cu granițele terestre - n.r.). "Sistemul Schengen este stricat. Trebuie să reparăm sistemul și nu trebuie să trecem cu vederea acest lucru", a declarat Stocker într-un comunicat citat de agențian APA.
La sfârșitul anului trecut, Austria a acceptat să-și ridice veto-ul în privința aderării României și Bulgariei la Schengen acceptând un compromis: ca la sfârșitul lunii martie, cele două țări să intre în Schengen cu granițele aeriene și maritime, decizia în privința granițelor terestre urmând să fie luată ulterior. Zilele trecute, ministrul austriac de interne, de asemenea membru al ÖVP, a evitat să se pronunțe în privința unui orizont de timp pentru intrarea României și Bulgariei în Schengen inclusiv cu granițele terestre, în ciuda faptului că autoritățile române sunt optimiste și spun că se va întâmpla până la sfârșitul anului.
"Nu putem fi de acord cu energia nucleară în Austria. Suntem și rămânem împotriva energiei nucleare", a explicat Stocker un alt motiv pentru care ÖVP nu va aproba programul electoral al PPE.
De asemenea, ÖVP se opune în mod clar renunțării la principiului unanimității în domeniul deciziilor de politică externă și de securitate, a arătat politicianul austriac conservator.
O altă linie roșie pentru ÖVP este eliminarea treptată planificată a motorului cu combustie: "Această poziție clară este una dintre pozițiile noastre cheie în politica europeană și lipsește din manifestul PPE. Noi suntem în favoarea deschiderii tehnologice și împotriva interdicțiilor", a spus Stocker, citat de cotidianul Kurier.
Secretarul general al partidului cancelarului austriac a recunoscut însă că unele dintre cererile ÖVP, de exemplu în ceea ce privește lupta împotriva migrației ilegale, au fost incluse în manifestul PPE.
Potrivit programului congresului PPE, cancelarul federal Karl Nehammer va vorbi joi după-amiază la București în numele Austriei. Ministrul afacerilor europene Karoline Edtstadler (ÖVP) și europarlamentarii Othmar Karas, prim-vicepreședinte al Parlamentului European, și Christian Sagartz vor fi prezenți miercuri la lucrări, urmați joi de candidatul principal al ÖVP la alegerile europene, Reinhold Lopatka.
Manifestul electoral care va fi adoptat de aproximativ 2.000 de delegați din 44 de țări se va baza pe cei doi piloni: prosperitate și securitate. Potrivit liderului PPE, Manfred Weber, accentul va fi pus pe consolidarea competitivității și a economiei, precum și pe asigurarea păcii și întărirea puterii militare a Europei.
Congresul începe miercuri după-amiază cu dezbateri pe cele trei teme: apărare și securitate, solidaritate între generații și economie și locuri de muncă.
Președintele Klaus Iohannis îl va primi joi la Palatul Cotroceni pe Cancelarul Federal al Republicii Austria, Karl Nehammer, în marja Congresului PPE care are loc la București. Oficialul austriac va discuta și cu premierul Ciolacu despre subiectul aderării României la spațiul Schengen.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat marți, în conferința comună cu Manfred Weber, la sediul PNL, că în documentul final al Congresului PPE de la București se va solicita ca România să devină membru cu drepturi depline, și cu frontiera terestră, a spațiului Schengen.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























