O vecină care a depus mărturie în procesul lui Oscar Pistorius a afirmat, luni, că a auzit o femeie țipând după ajutor la ora la care campionul paralimpic și-a împușcat iubita, Reeva Steenkamp, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2013.
"Imediat după ora 03.00 dimineața, am fost trezită de urletele teribile ale unei femei. Ea cerea ajutor", a mărturisit Michelle Burger.
Burger a afirmat că soțul ei a sunat atunci la compania de securitate care se ocupa de proprietate: "El a explicat că în casa de alături sunt oameni atacați și cineva trebuie să verifice".
Apoi, susține Burger, el a închis telefonul deoarece compania a precizat că nu este responsabilă de securitatea de pe domeniul lui Pistorius.
"Soțul meu s-a dus din nou pe balcon. Eu am rămas în pat. Am auzit din nou urlete. Era mai rău ca înainte. Ea era foarte, foarte speriată. Am știut că s-a întâmplat ceva îngrozitor", a declarat Michelle Burger, care a vorbit în dialectul afrikaans.
Ea a mai spus că a auzit apoi patru focuri de armă, ceea ce corespunde cu numărul focurilor trase de Oscar Pistorius în ușa închisă a toaletei.
"A fost o pauză mai lungă între prima împușcătură și a doua decât între a doua împușcătură și celelalte două", a mai spus Burger.
Oscar Pistorius nu a negat niciodată că a împușcat-o pe Reeva Steenkamp, dar a susținut încă din prima zi că este vorba de o neînțelegere. El a spus că a crezut că în casă i-au intrat hoți și că a tras focuri de armă fără să știe că Reeva s-a trezit pentru a merge la baie.
Luni, la procesul care a început la Pretoria, Pistorius a pledat nevinovat la acuzația de "omor cu premeditare".