Extern· 1 min citire

O nouă replică a cutremurului din Italia. Magnitudinea, 4,8 grade pe scara Richter

O nouă replică a cutremurului din Italia. Magnitudinea, 4,8 grade pe scara Richter

O nouă replică a cutremurului din Italia. Magnitudinea, 4,8 grade pe scara Richter

Publicat26 aug. 2016, 08:26
Actualizat26 aug. 2016, 11:06

Un nou cutremur de 4,8 grade pe scara Richter a avut loc în centrul Italiei, anunță Realitatea Tv,vineri dimineață, în jurul orei locale 6.00. Potrivit unui site ce cuprinde informații despre cutremure, replica de 4,8 grade a fost urmată de alte patru replici cu intensitate mai mică, în jur de 3 grade.

Eforturile depuse de cei 5.000 de salvatori sunt îngreunate de sutele de replici seismice care au avut loc. Conform presei din Italia s-au înregistrat în jur de 900 de replici.

Reamintim că 250 de persoane au murit în urma cutremurului care a avut miercuri. Italia a declarat stare de urgență în regiunile cele mai grav afectate de seismul de miercuri, în timp ce speranțele de a mai găsi supraviețuitori scad de la o oră la alta, relatează BBC News.

Premierul italian Matteo Renzi, care a convocat joi seară o ședință de urgență a Guvernului, a decis să aloce, în prima etapă, 50 de milioane de euro pentru reconstrucție.

În plus, Renzi a anulat taxele pentru locuitorii din zona afectată și a anunțat o nouă inițiativă, “Case italiene”, menită să împiedice construcțiile precare. El a avertizat, însă, că este absurd ca cineva să creadă că Italia poate construi case complet rezistente la seisme.

Măsurile vin după ce presa italiană a criticat standardele de construcție din zonele de mare risc, în condițiile în care o parte dintre clădirile care s-au prăbușit miercuri fuseseră renovate recent.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern