Extern· 2 min citire

Negocierile Trump-Kim Jong-un, aproape de prăbușire. Mesaj dur din Coreea de Nord

Negocierile Trump-Kim Jong-un, aproape de prăbușire. Mesaj dur din Coreea de Nord

Negocierile Trump-Kim Jong-un, aproape de prăbușire. Mesaj dur din Coreea de Nord

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 mar. 2019, 10:30

Coreea de Nord ia în calcul suspendarea negocierilor nucleare cu Statele Unite ale Americii, a anunțat vineri ministrul adjunct de externe nord-coreean Choe Son Hui, potrivit agenției de presă TASS, citată de Reuters, notează Agerpres.

'Nu avem intenția de a face concesii în fața cerințelor SUA (formulate la summitul de la Hanoi) sub nicio formă și nici dorința de a ne angaja în negocieri de acest gen', a declarat înaltul responsabil diplomatic nord-coreean într-o conferință de presă la Phenian, la care au fost invitați reprezentanți ai misiunilor diplomatice și jurnaliști străini, relevă agenția de presă oficială rusă.

Această declarație a viceministrului de externe al Coreei de Nord reprezintă prima reacție oficială a conducerii de la Phenian cu privire la rezultatele summitului dintre liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, și președintele american Donald Trump, care s-a încheiat la 28 februarie în Vietnam fără semnarea vreunui acord.

Kim Jong Un intenționează să facă în curând o declarație oficială în care își va anunța decizia privind acțiunile ulterioare ale Phenianului după eșecul summitului de la Hanoi (27-28 februarie).

Cel de-al doilea summit între Donald Trump și Kim Jong-Un s-a încheiat fără ajungerea la vreun acord în privința unor noi măsuri concrete privind denuclearizarea Coreei de Nord. Potrivit media internaționale, ceremonia de semnare a fost anulată, iar discuțiile au fost întrerupte după ce SUA au refuzat solicitările nord-coreenilor privind ridicarea sancțiunilor.

Washingtonul a explicat că regimul nord-coreean a dorit ridicarea integrală a sancțiunilor, dar, întrucât nu s-au înregistrat progrese suficiente privind denuclearizarea, SUA nu pot să fie de acord cu o astfel de măsură.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern