A început numărătoarea inversă pentru alegerile din Italia. Cetățenii din Peninsulă sunt chemați duminică la urne, pentru a-și alege parlamentarii. Rezultatul scrutinului, în care imigrația a fost o temă centrală, se anunță extrem de strâns și imprevizibil. Coaliția de dreapta - extrema dreaptă conduce în sondaje, urmată populiștii din Mișcarea 5 Stele și de Partidul Democrat, aflat în prezent la guvernare.
Cele mai intense discuții din campania electorală s-au purtat în jurul migrației. Foarte aproape de coasta Africii, Italia se află în prima linie în criza migranților și a preluat cel mai mare număr de refugiați dintre țările europene. Criza umanitară rezultată a determinat unele partide, în special pe cele de dreapta și centru-dreapta, să-i acuze pe azilanți pentru situația economică.
”Imigranții reprezintă 8,3% din populație, dar sunt responsabili pentru 50% dintre infracțiuni și furturi, 40% dintre jafuri, 37% dintre violențele sexuale, 25% dintre crime și 50% dintre alte infracțiuni, precum prostituția și pedofilia. Există o legătură între imigrația ilegală și creșterea numărului infracțiunilor?”, spune GIORGIA MELONI, lidera partidului Frații Italiei.
Formațiunea de extremă dreapta face parte dintr-o coaliție, alături de partidul lui Silvio Berlusconi și de Liga Nordului, ce conduce în sondaje și ar putea să câștige alegerile. În programul său electoral apare oprirea misiunilor de căutare și salvare a migranților care naufragiază și oprirea programelor de protecție a refugiaților.
”Trebuie să facem un recensământ. Cei care nu au statut legal, trebuie trimiși înapoi în țările lor. Dacă se află aici ilegal, nu se pot angaja și sfârșesc prin a face ceva ilegal”.
De altfel, tensiunile tot mai mari în jurul imigranților au dus la intensificarea atacurilor xenofobe în regiune și la o campanie electorală marcată de violențe. Nu numai migranții din Africa sunt ținta nemulțumurilor. Un candidat al partidului populist Mișcarea 5 Stele s-a lăudat că a bătut români. În urma scandalului generat, și-a retras candidatura.
Iar un român a fost acuzat de o deputată a Mișcării 5 Stele că a păstrat banii pe care ea ar fi vrut să îi doneze. Presa a descoperit însă că mulți alți parlamentari din același partid au păstrat pentru ei fonduri destinate unor firme mici.
Întoarcerea lui Berlusconi
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și-a anunțat joi seară candidatura pentru a conduce guvernul italian în cazul victoriei coaliției lui Silvio Berlusconi, scrie Agerpres.
"Trebuie să transformăm ceea ce este, de facto, deja o victorie politică într-o victorie în cifre", a spus joi Raffaele Fitto, membru al formațiunii de centru din cadrul acestei coaliții, în timpul singurei apariții de campanie a lui Berlusconi alături de aliații săi.
În vârstă de 81 de ani, fostul premier s-a rezumat în special la interviuri la radio și televiziune, evitând participarea la mitinguri electorale epuizante fizic. Starea de sănătate a lui Berlusconi este monitorizată îndeaproape după operația la inimă din 2016.
Aliatul său de extremă-dreapta Matteo Salvini, din partea Ligii Nordului, urmează în schimb să participe vineri la un ultim miting electoral în orașul său natal Milano, în timp ce Matteo Renzi, fost premier din partea Partidului Democrat, ar urma să facă același lucru în orașul său natal Florența.
Candidatul la postul de premier al Mișcării 5 Stele, Luigi Di Maio, urmează să conducă un nou marș electoral la Roma, la care care va lua parte și fondatorul partidului, Beppe Grillo.
Mișcarea 5 Stele se află pe locul doi în sondaje și și-a moderat în ultima vreme discursul eurosceptic.
Pe locul trei vine Partidul Democrat, cu un Matteo renzi, fost premier, lipsit de popularitate.
Majoritatea observatorilor se așteaptă la o cursă foarte strânsă, iar toate principalele partide au exclus o mare coaliție cu rivalii, așa că este foarte posibil un blocaj după alegeri. O situația similară s-a întâmplat și după alegerile generale din 2013, iar problema a fost rezolvată printr-o mare coaliție după un blocaj de peste două luni.