Organizația caritabilă Medici fără Frontiere a anunțat vineri că nu va mai accepta finanțare din partea Uniunii Europene și a statelor membre, în semn de protest față de faptul că blocul comunitar a încheiat un acord “rușinos” cu Turcia privind refugiații, relatează Sky News.
Potrivit secretarului general al Medici fără Frontiere, Jerome Oberreit, organizația va pierde 37 de milioane de euro oferite de statele membre UE și 19 milioane de euro din partea instituțiilor europene, scrie News.ro.
Pe termen scurt, va acoperi pierderea din rezervele de urgență. Oberreit a precizat că ONG-ul primește 90% din fondurile de care dispune din donații private.
Medici fără Frontiere a atras atenția că Europa se concentrează în prezent pe a ține migranții în afara granițelor sale, în loc să îi ajute.
De asemenea, a avertizat că acordul UE-Turcia pune în pericol conceptul de refugiat – adică cineva care fuge de război și persecuții și are dreptul la un loc sigur.
Potrivit ONG-ului, 8.000 de oameni, în special din Siria, Irak și Afganistan, sunt blocați în prezent în Grecia – o “consecință directă” a acordului cu Ankara. Ei trăiesc în tabere supraaglomerate, uneori luni la rând, temându-se că vor fi deportați în Turcia și că nu vor avea acces la asistență legală.