Lupte intense aveau loc, luni dimineața, în apropiere de Slaviansk (est) și există victime, a anunțat ministrul de Interne Arsen Avakov, relatează AFP.
Ministrul, care se află la un punct de control la aproximativ șase kilometri de locul luptelor, nu a precizat cărei tabere îi aparțin victimele. Luptele au început cu aproximativ două ore înainte, potrivit unui corespondent al AFP.
La Slaviansk, bastion al rebelilor separatiști proruși, "ni se livrează un război contra teritoriului nostru", a declarat ministrul. "Misiunea mea este de a elimina teroriștii", a subliniat el.
"Singura tactică este să avansăm încetul cu încetul către centrul" Slaviansk, a adăugat el. "Nu există o soluție militară, ea trebuie să fie politică".
Șeful Gărzii Naționale, Stepan Poltorak, prezent la fața locului, a remarcat: "Adversarii noștri sunt bine antrenați și echipați".
"Au fost blocați în centrul" Slaviansk. "Rutele (zonelor de luptă) sunt închise, civilii nu sunt lăsați să treacă". "Ei fac totul pentru a ne obliga să folosim arme grele, dar nu o vom face, pentru a progeja populația civilă".