Extern· 1 min citire

Liderul talibanilor pakistanezi a fost ucis

Liderul talibanilor pakistanezi a fost ucis

Liderul talibanilor pakistanezi a fost ucis

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 iun. 2018, 15:50

Liderul talibanilor pakistanezi, mollahul Fazlullah, a fost ucis în urma unui raid aerian desfășurat de trupele americane și afgane, a anunțat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Apărare, relatează site-ul agenției Reuters, preluat de Mediafax.ro.

Trupele americane au anunțat că au coordonat un atac aerian care a vizat o figură talibană importantă din provincia Kunar, aflată în estul Afganistanului, la frontiera cu Pakistan.

Statele Unite au anunțat în luna martie o recompensă de cinci milioane de dolari pentru informații care să conducă la capturarea mollahului Fazlullah, liderul Mișcării talibanilor pakistanezi. Fazlullah este căutat pentru mai multe atentate, inclusiv unul în urma căruia 132 de copii au fost uciși.

"Confirm că mollahul Fazlullah, liderul talibanilor pakistanezi, a fost ucis în urma unor operațiuni desfășurate la frontiera între districtul Marawera, al provinciei Kunar", a declarat Mohammad Radmanish, purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Apărare.

Eliminarea liderului talibanilor pakistanezi ar putea duce la reducerea tensiunilor în relațiile dintre Washington și Islamabad.

Fazlullah este acuzat și pentru că ar fi ordonat, în 2012, uciderea Malalei Yousafzai, care milita pentru educația fetelor din lumea islamică.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern