Liderul nord-coreean Kim Jong-un, invizibil timp de aproape șase săptămâni, a apărut din nou în această săptămână, ocupând prima pagină a presei oficiale vineri, mergând cu ajutorul unui baston, scrie evz.ro.
Rodong Sinmun, cotidianul partidului unic, a publicat o fotografie cu Kim râzând și sprijinindu-se într-un baston negru cu mâna stângă, în timp ce inspecta două ansambluri rezidențiale ale angajaților universității Kim Chaek, specializată în cercetare nucleară.
Al treilea Kim al singurei dinastii comuniste din istorie, tânărul lider, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a apărut după o absență inexplicabilă de peste o lună, care a alimentat conexiuni fanteziste între starea sa de sănătate și ipoteza unei lovituri de stat în această țară izolată. Înainte de a dispărea de pe scena publică, televiziunea de stat l-a arătat pe Kim șchiopătând. Acesta este în mod evident supraponderal și merge încet și greoi.
Mai multe pe evz.ro