Scoțienii au ocazia istorică, joi, să-și recapete independența pierdută în urmă cu trei secole, printr-un referendum ce ar putea provoca o undă de șoc. O victorie a susținătorilor independenței ar putea conduce la destrămarea Marea Britanii și la încurajarea tuturor naționaliștilor în Europa. Cotidianul Daily Mail publică o hartă a modului în care ar arăta Europa în cazul în care toate mișcările separatiste și-ar îndeplini dorința, respectiv obținerea independenței.
Daily Mail menționează că Europa s-ar întoarce astfel la modul de distribuire a teritoriilor existent în Evul Mediu. Harta de mai jos reflectă Europa așa cum arăta în anul 1360, când multe grupări culturale își aveau propriul stat.
Harta cu modul în care ar arăta Europa dacă toate mișcările separatiste existente în prezent pe continent și-ar dobândi independența a fost realizată de Alianța Liberă Europeană (EFA), care reunește "40 de partide progresiste din întreaga Europă, partide care sunt în același timp naționaliste, regionaliste și autonomiste și reprezintă națiuni fără stat, regiuni și minorități tradiționale".
Activitatea EFA se axează pe promovarea dreptului la autodeterminare, pe naționalism, regionalism, autonomie și independență. Dreptul la autodeterminare constituie unul dintre fundamentele programului și ideologiei EFA.
Din EFA fac parte mișcări puternice precum Mișcarea naționalistă bască din nordul Spaniei și sud-vestul Franței sau mișcări mai puțin cunoscute, precum Savoyan League, care susține independența regiunii Savoy din Franța, cu o populație de 400.000 de oameni.
Potrivit ultimelor sondaje, 59 la sută dintre basci doresc un referendum privind independența, în creștere cu cinci procente față de anul trecut.
Joi, 4,2 milioane de persoane care trăiesc pe teritoriul scoțian, la Edinburgh, capitala, Glasgow, în Highlands, la Aberdeen, portul petrolier, pe Insulele Shetland și pe alte aproximativ 660 de insulițe vor putea participa la referendum, sondajele mizând pe rezultate foarte strânse.