Negocierile eșuate dintre Guvernul Greciei și creditorii internaționali au falimentat țara elenă și au impus în rândul populației o stare dramatică. Fotografiile realizate în ultima perioadă vorbesc de la sine, arătând schimbarea radicală a grecilor, de la oamenii petrecăreți și mereu cu zâmbetul pe buze la cei cu nervii la pământ, speriați de ziua de mâine.
Tabloul Greciei, cu casele alb-albastre care se asortează perfect cu apa mării, cu bătrânelul care pescuiește în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze purtând pălăria lui norocoasă, cu dansurile tradiționale și petrecerile cu fast, este acum umbrit de sobrietatea și drama rezultate în urma întâmplărilor politico-economice din ultima perioadă.
Pentru că nu a reușit să-și achite datoria către Fondul Monetar Internațional (FMI), scadentă pe 30 iunie, Grecia este, tehnic, în incapacitatea de plăți, începând cu 1 iulie. Țara elenă are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).
După eșecul plății datoriei la data limită de 30 iunie, a urmat închiderea băncilor și limitarea retragerilor de la bancomate, la maxim 60 de euro.
Prăbușirea sistemului bancar elen a adus în rândul locuitorilor Greciei o perioadă critică. Îngroziți de efectele dramatice produse după depășirea datei limită a plății datoriei către FMI, grecii au început să-și facă provizii de alimente și combustibil. Imediat după închiderea băncilor, mai multe supermarketuri au rămas goale, iar benzinăriile și-au epuizat stocul de combustibil.
“NAI” creditorilor internaționali
În urma negocierilor eșuate dintre Guvern și creditorii internaționali, cei peste opt milioane de greci au fost chemați, duminică 5 iulie, la referendumul inițiat de premierul Alexis Tsipras, pentru a alege dacă sunt în favoarea sau împotriva condițiilor propuse de creditorii internaționali pentru continuarea programului de asistență financiară.
Astfel, la închiderea urnelor, dintre cei 62,51% de alegători 61,28% au respins măsurile propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,72% s-au pronunțat în favoarea acestora. Ca urmare a rezultatului referendumului, Grecia se va întoarce, luni, la masa de negocieri.
Însă, până se va ajunge la o soluție, populația elenă va trece printr-o perioadă dramatică, în care întrebarea care va predomina va fi “Oare cum va fi ziua de mâine?”.
Dovadă stau fotografiile care au fost realizate în ultima lună. Zâmbetele și fericirea grecilor au dispărut, în schimb s-au instalat ura, drama și lacrimile. Tineri care protestează, bătrâni care scandează mesaje dure la adresa Uniunii Europene, lupte între oamenii disperați și forțele de ordine, cozi interminabile la sediile băncilor, așa se poate descrie situația din acest moment.
Dramă și disperare
Un bătrân care a stat la coadă, la sediul unei bănci, ore în șir pentru a-și ridca cei 120 de euro din pensie, suma la care sunt limitați, cade epuizat în stradă și începe să plângă neajutorat.
Oamenii protestează neîncetat, în speranța unei schimbări pozitive pentru țara lor. Grecii și-au legat chiar și lanțuri de gât, care să simbolizeze cât mai bine situația dramatică în care se află.
Mulți dintre cei care participă la manifeste susțin cu lacrimi în ochi că nu mai au ce să mănânce și că nu mai au lumină în case. Aceștia scandează lozinci și cântece din perioada de rezistență antinazistă.
Forțele de ordine încearcă să liniștească mulțimea dezlănțuită, însă fără succes. Polițiștii recurg într-un final la gaze lacrimogene și scuturi de protecție, iar grecii reacționează violent. Străzile Atenei de altădată s-au transformat, acum, în adevărate câmpuri de război, pline de gunoaie, geamuri sparte, bâte, măști de protecție și mii de oameni disperați.
Haosul a fost alimentat și de demisia de luni a ministrului de Finanțe, Yanis Varoufakis. Acesta a afirmat, într-un comunicat de presă, că a fost informat că unii membri ai zonei euro ar prefera să fie absent la reuniunile miniștrilor de Finanțe, “o idee despre care premierul a considerat că l-ar putea ajuta să ajungă la un acord”. “Din acest motiv, părăsesc Ministerul de Finanțe astăzi”, a precizat el.
Grecia speră, în acest moment, la o ofertă bună din partea creditorilor internaționali, care să o readucă în zona euro și care să pună punct acestei perioade incerte.