Extern· 1 min citire

HAOS în Moscova, din cauze unei furtuni de zăpadă

HAOS în Moscova, din cauze unei furtuni de zăpadă

HAOS în Moscova, din cauze unei furtuni de zăpadă

Publicat25 dec. 2014, 20:51
Actualizat25 dec. 2014, 20:55

O furtună de zăpadă a provocat haos, joi, pe străzile din Moscova și a cauzat întârzierea a peste 150 de zboruri, pe aeroporturile din capitala rusă, informează Mediafax.

"Intemperiile din capitala rusă au devenit astăzi o adevărată încercare pentru locuitori", a constatat postul de televiziune NTV, care a difuzat imagini cu mașini și camioane acoperite de zăpadă și blocate în mijlocul străzilor din Moscova.

Conform serviciilor meteorologice din Moscova, stratul de zăpadă ar urma să atingă 20 de centimetri până seara. Furtuna ar urma să continue toată seara, cu polei și rafale puternice de vânt. Peste 150 de zboruri au avut întârzieri, iar aproximativ 20 au fost anulate pe cele trei aeroporturi din Moscova, dintre care cele mai multe pe cel mai mare aeroport internațional din capitală, Domodedovo, potrivit presei ruse.

"Traficul este blocat pe toate drumurile", în timp ce temperaturile, care au scăzut la minus 8 grade Celsius, au complicat situația, a declarat un analist al serviciului Yandex.Probki, Leonid Melnikov.

Mai multe pe Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern