Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare, iar cei doi fii ai săi la câte patru ani, pentru că au deturnat fonduri publice, la trei ani și jumătate după o revoltă ce a pus capăt celor 30 de ani în care acesta a deținut puterea, relatează AFP.
Mubarak, în vârstă de 85 de ani, a fost judecat în primă instanță de un tribunal din Cairo pentru corupție, fiind acuzat că a deturnat, împreună cu fiii săi Gamal și Alaa, 125 de milioane de lire egiptene (13,5 milioane de euro) din bugetul palatului prezidențial. El este, de asemenea, judecat într-un alt proces pentru moartea unor manifestanți în timpul revoltei care l-a constrâns să renunțe la putere la începutul lui 2011.
Pentru acest cap de acuzare de "complicitate la crimă", el riscă închisoarea pe viață, o pedeapsă la care a fost condamnat în primă instanță în iunie 2012, înainte de decizia Curții de Casație de a fi rejudecat.
Procesele lui Mubarak, foarte mediatizate la început, sunt în prezent eclipsate de cele ale succesorului său islamist Mohamed Morsi, singurul președinte ales democratic în Egipt dar destituit în urmă cu 11 luni de șeful armatei. Morsi și aproape toți liderii confreriei islamiste Frații Musulmani riscă pedeapsa cu moartea în diverse procese, iar Guvernul condus de facto de armată desfășoară o represiune sângeroasă împotriva susținătorilor săi.