Explozie uriașă la o fabrică din centrul Chinei. Doi oameni au murit şi 12 sunt daţi dispăruţi

Friday, 19 July 2019, 18:22, Sursă: REALITATEA.NET

Doi oameni au murit şi 12 sunt daţi dispăruţi în urma unei explozii foarte puternice care s-a produs vineri într-o uzină de gazificare din centrul Chinei, au anunţat media oficiale, citate de AFP şi dpa.

Adaugă părerea ta

O enormă explozie a avut loc vineri într-o uzină de gazificare, în centrul Chinei, care a spart geamurile pe o rază de trei kilometri, potrivit unei publicaţii de stat, care a anunţat ”numeroşi răniţi”, relatează AFP.

Potrivit canalului de stat CCTV, 18 persoane au fost grav rănite în explozia care s-a produs în jurul orei locale 17.50 (09.50 GMT).

Explozia s-a produs în Yima, în provincia Henan, precizează media de stat chineze.

Deflagraţia a avariat clădiri şi a provocat spargerea geamurilor din zona înconjurătoare. Imagini difuzate pe social media arată o mare coloană de fum înălţându-se de locul exploziei.

În acest caz a fost lansată o anchetă.

”Incidentul s-a solat cu un număr de răniţi” şi ”doi dispăruţi”, a anunţat China Nouă, citând autorităţile municipale.

”Operaţiuni de salvare sunt în curs, iar răniţii sunt conduşi la spitale în apropiere”, potrivit agenţiei.

”Nu ştim, pentru moment, dacă există morţi. O anchetă este în curs în vederea stablirii cauzelor exploziei”, precizează agenţia de presă.

O uzină de gazificare permite, în general, transformarea unor materiale carbomice sau organice în gaz, utilizabil ulterior în vederea producerii electricităţii, unor bare de combustibil sau energiei.

Explozii accidentale au loc cu regualritate în China, în general în sectorul industrial.

În noiembrie, o scurgere de gaze într-o uzină chimică a provocat o explozie soldată cu 23 de morţi la Zhangjiakou, un oraş-gazdă al Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă din 2022, situat la aproximativ 200 de kilometri nord-vest de Beijing.

Însă unul dintre cele mai grave accidente industriale este cel care a avut loc în 2015 la Tianjin (nord) - o explozie uriaşă într-un depozit de produse chimice s-a soldat cu 165 de morţi în acest mate oraş portuar, la aproximativ 120 de kilometri de Beijing.

Instalaţia industrială respectivă stoca aproximativ 700 de tone de cianură de sodiu - extrem de toxică - în mii de tone de alţi compuşi chimic periculoşi.

Fostul primar al oraşului, care a condus Comitetul încărcinat cu gestionarea catastrofei, a fost conamnat în 2017 la 12 ani de închioare, după ce a fost găcit vinovat de corupţie.

 

Alte articole din: Ultimele Stiri