Extern· 2 min citire

Erupția vulcanului Etna blochează spațiul aerian din Sicilia. Mai multe zboruri către Catania au fost anulate

Erupția vulcanului Etna (foto: profimedia)

Erupția vulcanului Etna (foto: profimedia)

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 iul. 2026, 16:39

Noul episod eruptiv al vulcanului Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, a determinat, duminică, restricţionarea parţială a traficului aerian peste Sicilia şi perturbarea activităţii de pe Aeroportul din Catania, din cauza norului de cenuşă vulcanică degajat în atmosferă.

Compania care administrează aeroportul (SAC) a precizat, într-un comunicat, că spaţiul aerian aflat sub incidenţa norului de cenuşă, situat la sud de vulcan (sectorul B2), a fost închis ca măsură de precauţie, motivată de intensificarea activităţii eruptive.

Mai multe zboruri din Catania au fost anulate

Restricţia, valabilă iniţial până la ora locală 19:00 (17:00 GMT), a dus la anularea tuturor sosirilor programate la Catania. Decolările au continuat totuşi normal pentru avioanele care se aflau deja pe pistă.

Norul de cenuşă a apărut duminică dimineaţa, în jurul orei 05:45 GMT, şi s-a amplificat vizibil după ora 06:45 GMT, ajungând la o înălţime de circa 1,5 kilometri, arată datele Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV). Vântul a împins coloana de cenuşă spre sud.

Specialiştii estimează, pe baza modelelor meteorologice, că norul va continua să se deplaseze în aceeaşi direcţie în orele următoare. Din acest motiv, SAC a recomandat călătorilor să verifice la companiile aeriene stadiul zborurilor înainte de a pleca spre aeroport.

Actualul episod eruptiv al Etnei a debutat pe 26 iunie, cu scurgeri de lavă care au determinat autorităţile italiene să majoreze nivelul de alertă. INGV a confirmat, duminică, că acele fluxuri de lavă s-au stins complet pe 4 iulie, însă apariţia bruscă a cenuşii a creat, ulterior, noi probleme pentru mii de pasageri.

De asemenea, în noaptea de 2 spre 3 iulie, a fost înregistrat un al doilea flux de lavă, de proporţii mai mici, care a avansat aproximativ 100 de metri înainte de a se opri.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern