Un filmuleț realizat la un târg de cai din județul Satu Mare a provocat un val de indignare în mediul online, după ce un bărbat a fost surprins în timp ce își lovea și își brusca animalele chiar în fața participanților.
Imaginile au fost făcute publice de ONG-ul Kola Kariola, care solicită autorităților să verifice cazul și îi îndeamnă pe cetățeni să depună sesizări către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.
Asociația susține că incidentul s-a petrecut în timpul Târgului Expozițional de Cai de la Medieșu Aurit, organizat pe 20 iunie 2026, și consideră că gesturile surprinse în imagini pot reprezenta rele tratamente aplicate animalelor.
ONG-ul vorbește despre cruzime și cere măsuri împotriva celor care maltratează animalele
Kola Kariola a transmis un mesaj dur după publicarea imaginilor și susține că astfel de comportamente nu ar trebui tolerate la niciun eveniment dedicat cabalinelor.
„Ne-am uitat și noi la fotografiile celorlalți proprietari de cai participanți. Cai frumoși, bine întreținuți, iar în multe dintre imagini se vede conexiunea dintre cal și om, mândria pe care o au față de exemplarele lor. Apoi ne uităm la acest individ, castrat emoțional, care a ales să își umilească caii”, transmite ONG-ul.
Asociația consideră că faptele surprinse în imagini ar putea reprezenta rele tratamente aplicate animalelor și solicită atât intervenția autorităților, cât și reguli mai ferme din partea organizatorilor, astfel încât persoanele care își maltratează animalele să nu mai poată participa la asemenea manifestări.
Reprezentanții organizației atrag atenția că astfel de situații nu sunt izolate și amintesc că, în ultimii ani, la diferite târguri și concursuri au existat numeroase cazuri în care caii au fost forțați peste limitele lor.
„Din păcate, tot la astfel de târguri am văzut de-a lungul timpului cai supuși unor chinuri greu de imaginat, forțați să tragă greutăți peste puterile lor, în timp ce autoritățile au rămas complet dezinteresate să oprească aceste practici și să sancționeze abuzurile.
Cred că cel mai cunoscut exemplu este cazul lui Falko, calul care a murit de epuizare la un astfel de concurs. Facem această postare pentru a trage, încă o dată, un semnal de alarmă.
Calul este o ființă nobilă, care, deși are prin natura sa o forță capabilă să doboare un om, alege să fie supus, tolerant și loial. Alege să își pună puterea în slujba omului și, de multe ori, se lasă exploatat până la epuizare de indivizi care se cred rasa supremă de la capătul unui bici”.
Reacții dure din partea internauților
Postarea publicată de Kola Kariola a fost distribuită de numeroși utilizatori, iar comentariile au curs imediat după apariția imaginilor.
Mulți dintre cei care au văzut filmarea cer sancțiuni dure împotriva proprietarului și spun că asemenea comportamente nu ar trebui tolerate în cadrul unor evenimente publice.
„Ar fi trebuit arestat pe loc! Ținând cont de antecedentele anterioare, organizatorii ar fi trebuit să impună niște reguli clare și să ia măsuri dacă acestea sunt încălcate.”
Un alt utilizator consideră că astfel de târguri ar trebui regândite dacă nu pot garanta protecția animalelor.
„Ridicați-vă de pe cal, mizerabililor! De ce se mai organizează aceste târguri? Ar trebui interzise. Animalele suferă mult, sunt epuizate. Cei care organizează aceste evenimente nu sunt controlați de nimeni?”
Alții s-au declarat surprinși că nimeni dintre cei aflați la fața locului nu ar fi intervenit.
„Chiar niciun om dintre cei care se uitau nu a spus nimic?”