Organizatorul și executantul asasinării jurnalistei Anna Politkovskaia, ucisă în 2006, au fost condamnați luni la închisoare pe viață de un tribunal de la Moscova, în timp ce trei dintre complicii lor au primit pedepse cuprinse între 12 și 20 de ani de închisoare, relatează AFP.
Rustam Mahmudov a fost declarat vinovat că a tras asupra jurnalistei de opoziție în momentul intrării în imobilul în care locuia, în timp ce Lom-Ali Gaitukaev, unchiul asasinului, a fost identificat drept organizatorul atentatului.
De asemenea, tribunalul l-a condamnat la 20 de ani de închisoare pe polițistul Serghei Hagikurbanov, găsit vinovat pentru participare la pregătirea asasinatului.
Cei doi frați ai atacatorului, Ibragim și Djabrail Mahmudov, acuzați că au supravegheat-o pe Anna Politkovskaia și l-au avertizat pe fratele lor în momentul sosirii, au primit pedepse de 12, respectiv 14 ani de închisoare.
Ancheta în cazul jurnalistei Anna Politkovskaia, care le-a adus pe cele cinci persoane implicate direct în crima comisă în 2006 în fața judecătorilor, nu a reușit identificarea unor eventuale persoane care să fi comandat asasinatul.
În 2012, fostul polițist Dmitri Pavliușenkov, acuzat că a localizat-o pe Anna Politkovskaia și a furnizat arma în vederea asasinării, a fost condamnat deja la 12 ani de închisoare.
Dintre cei cinci acuzați, unii au fost rejudecați în apel după ce au fost achitați în primă instanță în 2009.
Asasinarea jurnalistei de investigație care lucra pentru cotidianul independente Novaia Gazeta, foarte critic la adresa politicii Kremlinului în Cecenia, a provocat emoție în lumea întreagă și numeroase critici din partea presei străine și a organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului.