Fostul ministru austriac de Interne, Ernst Strasser, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare, după ce a fost filmat de o echipă de jurnaliști ai Sunday Times în 2011, în timp ce promitea amendamente la legi europene în calitatea sa de eurodeputat, într-un caz în care a fost implicat și Adrian Severin, notează Mediafax.
Fostul ministru austriac de Interne, Ernst Strasser, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare, după ce a fost filmat de o echipă de jurnaliști în 2011, în timp ce promitea amendamente la legi europene în calitatea sa de eurodeputat, într-un caz în care a fost implicat și Adrian Severin.
Potrivit deciziei definitive a Curții Supreme din Austria, Strasser, un conservator în vârstă de 58 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru că a acceptat să prezinte, în schimbul unei remunerații, amendamente la legi europene în 2010 și 2011, relatează AFP.
Politicianul austriac, constrâns să părăsească Parlamentul European în martie 2011, a atacat în apel decizia Tribunalului din Viena, din martie, prin care era condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.
Curtea Supremă a respins luni acest apel, reducând totuși pedeapsa cu șase luni. Fostul ministru din perioada 2002-2004 va putea cere să poarte o brățară electronică după șase luni de închisoare, o dispoziție care fusese exclusă de prima instanță.
În septembrie 2013, Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită și trafic de influență, după ce ar fi acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale PE, în sprijinul intereselor unor presupuse firme.
Mai mult pe Mediafax.