România este din nou îndoliată, după ce a plecat din această lume unul dintre cei mai inteligenți oameni. Românii l-au pierdut pe Claude Karnoouh, antropologul și sociologul francez care a locuit 15 ani în țara noastră.
Claude Karnoouh a fost considerat unul dintre cei mai inteligenți oameni de la noi din țară și dovadă stau realizările lui de până acum.
Prietenii spuneau despre el că este cu adevărat o bibliotecă umană, pentru că el avea răspuns pentru orice întrebare și deținea informații prețioase din orice domeniu.
Moartea lui a fost anunțată de scriitorul Alexandru Petria, care a vorbit cu mare drag despre bunul său prieten. A avut o părere extrem de bună despre el, pentru că de-a lungul vieții a demonstrat că este un om minunat, dornic mereu să învețe și să-i învețe câte ceva pe ceilalți.
„În această dimineață, pe la 6, a murit prietenul meu Claude Karnoouh. Un autentic cărturar de stânga, o bibliotecă pe două picioare, un om vertical. Poate cel mai român dintre intelectualii francezi. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris pe pagina sa de Facebook Alexandru Petria.
Claude Karnoouh s-a născut în martie 1940 la Paris, unde si-a făcut și studiile superioare. În anul 1973 a întreprins mai multe anchete de etnografie și folclor în satul Breb din Maramureș. În această perioadă, Securitatea română l-a urmărit și i-a întocmit dosar.
Din 1991 și până în 2002 a fost profesor invitat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Acolo, Claude Karnoouh a susținut un curs despre aspecte ale modernității târzii în postcomunism, îmbinând diverse abordări (politice, culturale și economice).
În ultima parte a vieții a activat ca profesor invitat la Universitatea Națională de Arte din București.
Claude Karnoouh a publicat în limba franceză volume precum: „ Țărani, femei și cetățeni” (1980), „Ritul și discursul, o introducere în versificația popular” (1983) și „Țăranii și națiunile din Europa centrală și balcanică” (1985). În limba română a scris lucrările: „ Românii. Tipologie și mentalități” (1994), „Dușmanii noștri cei iubiți” (1997), „Comunism postcomunism și modernitate târzie” (2000) și „ Adio diferenței. Eseu asupra modernității târzii” (2001). În 2012 publică la Arad lucrarea autobiografică „Portretul unui adolescent îmbătrânit”.
