Extern· 1 min citire

Dezvăluiri șocante: Grupurile islamiste din Orientul Mijlociu, susținute de Turcia

Dezvăluiri șocante: Grupurile islamiste din Orientul Mijlociu, susținute de Turcia

Dezvăluiri șocante: Grupurile islamiste din Orientul Mijlociu, susținute de Turcia

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 aug. 2016, 20:33

Administrația Recep Tayyip Erdogan oferă susținere organizațiilor islamiste din Orientul Mijlociu, inclusiv din Siria, arată un document guvernamental german citat de postul ARD.

Documentul secret este un răspuns al Guvernului de la Berlin la o întrebare oficială a grupului parlamentar Die Linke despre eventuala susținere oferită de Administrația de la Ankara grupurilor islamiste.

"În principal începând cu anul 2011, în contextul islamizării doctrinei politice a Ankarei, Turcia a devenit principala platformă de susținere a grupurilor islamiste din Orientul Mijlociu", precizează documentul, conform site-ului DiePresse.com.

Documentul evocă "afinitatea ideologică" a regimului Recep Tayyip Erdogan și a formațiunii de guvernământ de la Ankara, Partidul pentru Dreptate și Dezvoltare (AKP), cu mișcarea egipteană Frații Musulmani, cu organizația islamistă Hamas, care deține controlul asupra teritoriului palestinian Fâșia Gaza, și cu grupuri islamiste ale opoziției din Siria, conform Mediafax.

Dezvăluirile riscă să amplifice tensiunile dintre Administrația de la Ankara și Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană consideră filiala militară a Hamas, Brigăzile Ezzedin al-Qassam, drept organizație teroristă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern