Germania și Rusia merg mână în mână pentru a controla piața gazelor din Europa. Iar cea care pierde este Europa de Est, uitată într-o Uniune Europeană cu mai multe viteze, scrie Adevarul.ro.
Două documente explozive ale Comisiei Europene arată că Rusia, prin intermediul Gazprom, s-a folosit de poziția sa dominantă pe piața gazelor pentru a-și promova interesele politice. Astfel, gigantul rus a taxat Polonia cu 350 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz, în timp ce Germania plătea numai 200 de dolari. Aceasta în condițiile în care transportul către Germania ar fi trebuit să fie mult mai scump. În plus, în timpul crizei gazului din 2009, Gazprom i-a interzis Poloniei să se aprovizioneze cu gaz din altă parte. Statele baltice sunt și ele la mâna gigantului rus controlat de Kremlin - prețul gazului variază foarte mult de la un stat la altul, în funcție de politicile adoptate de acestea față de Moscova. În tot acest timp, însă, Germania s-a bucurat de o relație privilegiată. Iar Bulgaria, izolată și în totalitate dependentă de gazele Moscovei, a fost transformată, pur și simplu, într-un vasal al gigantul rus. Documentul Comisiei Europene se referă la vecinii de la Sud de Dunăre ca la victimele unui „abuz exploatator”.
În cea mai lungă anchetă din istoria UE, ce a durat trei ani, Bruxelles-ul a identificat trei practici abuzive ale Gazpromului care și-a asigurat o poziție dominantă în 8 țări din Centrul și Estul Europei. Scopul acestor practici a fost să segmenteze piața internă a UE pentru a proteja politica de prețuri a Gazpromului. A inclus restricții teritoriale precum clauze de destinație și restricții la export în toate contractele de furnizare, indiferent dacă era vorba despre distribuitori sau consumatori industriali. Gazprom a împiedicat, de asemenea, vânzarea transfrontalieră de gaze. În plus, a impus prețuri exorbitante țărilor cu care a avut diferente și a limitat posibilitatea renegocierii. O altă neregulă este faptul că gigantul rus a folosit o formulă de preț bazată pe indexarea prețului gazului natural la oscilațiile prețului barilului de petrol. Însă cele două produse nu pot fi substituite unul cu altul foarte simplu. Au costuri diferite de producție, iar dacă petrolul este folosit, în principal, pentru transport, gazul este folosit pentru încălzire și pentru a genera curent electric.
Pe tot acest fond, vin aprobările date de Germania pentru o nouă conductă de gaze, Nord Stream 2.
Articolul integral