În urmă cu 20 de ani, Monica Lewinsky a devenit cunoscută odată cu declanșarea celui mai mare scandal sexual din istoria Americii.
Scandalul care a făcut înconjurul lumii a izbucnit în ianuarie 1998, când știrile despre aventura tinerei stagiare cu președintele de atunci al Statelor Unite, Bill Clinton, au început să apară una după alta. Acum, fosta amantă a lui Clinton a postat un mesaj pe Twitter pentru a marca 20 de ani de la evenimentul care i-a marcat viața.
„Timp de 20 de ani, am marcat 16 ianuarie ca ziua în care am supraviețuit încă un an din 1998 încoace”, a scris ea pe rețeaua de socializare.
Lewinsky ar fi început să flirteze cu Clinton la scurt timp după începerea programului său de stagiatură, mărturisindu-i președintelui că a făcut o pasiune pentru el. După această dezvăluire, Clinton o invita tot mai des pe Lewinsky în biroul lui, lucru observat și de ceilalți angajați. Nu a durat mult până când aceasta a fost transferată la Pentagon, unde a cunoscut-o pe Linda Tripp.
Așa-zisa ei prietenă, Linda Tripp, a înregistrat în secret conversațiile în care Lewinsky, atunci în vârstă de 22 de ani, descria relația cu Clinton, ca apoi să le dea presei.
În anii de după scandal, fosta stagiară s-a mutat la Londra și a evitat aparițiile publice din cauza rușinii. A reapărut însă în public în 2014, odată cu eseul pe care l-a publicat în revista Vanity Fair, intitulat „Rușine și supraviețuire”, unde a vorbit despre viața ei și despre scandalul sexual în care fusese implicată. Apoi a dat un interviu celor de la National Geographic, tot pe aceeași temă.
Monica Lewinsky în prezent:
Acum în vârstă de 44 de ani, Monica Lewinsky este un avocat respectabil, fiind de asemenea cunoscută pentru munca sa caritabilă, dar și pentru conferințele și discursurile pe tema hărțuirii.