Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, a declarat într-un comunicat că urmărește cu atenție situația din România și a oferit ajutorul organismului de monitorizare a eforturilor anticorupție al instituției, GRECO.
„Urmărim îndeaproape evoluția situației din România. Secretarul General a contactat astăzi (joi – n.r.) autoritățile române, amintind că organismul anticorupție al Consiliului Europei, GRECO, este disponibil să ofere expertiză în situația actuală”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul Consiliului Europei, citat de News.ro.
Miercuri, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, au transmis într-o declarație comună că lupta anticorupție trebuie să avanseze, nu să fie subminată, ei precizând că urmăresc ”cu foarte mare îngrijorare” evoluțiile recente din România.
Joi, , în cursul unei dezbateri în Parlamentul European, Timmermans a lansat un apel către Guvernul român să nu “facă pași în spate” în lupta anticorupție și să revizuiască Ordonanța de Urgență privind codurile penale și proiectul de lege privind amnistia și grațierea. El a subliniat că România merită politicieni care să lupte împotriva corupției.
Oficialul a explicat că Executivul UE este interesat direct de situația din țara noastră, pentru că afectează alocarea de fonduri UE în România.