Liderul comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, susține că formațiunea sa nu va mai sprijini un guvern format de partidele considerate proeuropene, așa cum a procedat în cazul cabinetului condus de Chiril Gaburici. În aceeași zi, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat, în timpul vizitei sale la Chișinău, că formarea rapidă a noului Guvern este esențială.
Președintele comuniștilor - PCRM - i-a acuzat pe liberal-democrați și democrați că nu și-au ținut promisiunea de a-i demite pe unii miniștri din guvernul Gaburici în schimbul sprijinului parlamentar dat de comuniști, relatează Agerpres citând surse din presa locală.
„Noi am avut o înțelegere, ca între gentlemeni, că acești miniștri vor activa cel mult două luni, iar apoi vor fi schimbați. Dar pe urmă s-a făcut tot ca la moldoveni, s-au prefăcut morți în păpușoi”, a afirmat Voronin, citat de Europa Liberă.
De amintit că guvernul condus de Chiril Gaburici a fost confirmat de parlamentul de la Chișinău în februarie, cu voturile actualei coaliții minoritare formată din Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Partidul Democrat (PD) , precum și cu cele ale comuniștilor lui Vladimir Voronin.
Vinerea trecută, la aproape patru luni de la învestire, Chiril Gaburici a anunțat că demisionează. Liderii PLDM și PD au declarat ulterior că își propun să negocieze formarea unei majorități parlamentare care să susțină noul guvern.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a fost primit, miercuri, de președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu ocazia vizitei efectuate la Chișinău, potrivit unui comunicat MAE remis Mediafax.
„În acest context politic, devine esențială formarea rapidă a noului Guvern, pe baza opțiunii pro-europene a electoratului din Republica Moldova, Guvern care să fie în măsură să continue în mod energic agenda bilaterală de cooperare,” a afirmat Bogdan Aurescu.
Totodată, șeful diplomației române a subliniat importanța stabilității politice a Republicii Moldova, ca o esențială pentru progresul pe calea reformelor și a integrării europene, a consolidării statului de drept și dezvoltării economice.