Un susținător al fostului președinte american Donald Trump a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru agresarea poliției în atacul asupra clădirii Capitoliului, cea mai grea pedeapsă pronunțată până acum în numeroasele procese deschise după asaltul din 6 ianuarie.
Robert Scott Palmer, în vârstă de 54 de ani, a fost văzut purtând o jachetă cu steagul american și o șapca pe care se putea citi "Florida pentru Trump" în timp ce arunca cu scânduri, un stingător de incendiu și alte obiecte în poliția din apropierea Capitoliului. Bărbatul a încercat apoi să intre în clădire, dar a fost respins de spray-ul cu piper folosit de forțele de securitate, ceea nu l-a împiedicat să își continue acțiunea ofensivă până când a fost lovit de un glonț o de cauciuc.
Judecătoarea federală Tanya Chutkan i-a respins regretele scrise de mână, în care Palmer susținea că a fost păcălit de fostul președinte, pe care l-a calificat ca fiind tiranic."Mi-am dat seama că am fost mințiți", a scris el, referindu-se la susținătorii fostului președinte Trump.
Până la această condamnare, cea mai grea pedeapsă pentru evenimentele din 6 ianuarie a fost de 41 de luni de închisoare, adică puțin peste trei ani, în cazul a doi americani condamnați pentru obstrucționarea procesului.