Alături de ritualurile religioase, ultima masă a unui condamnat la moarte face parte din "serviciile" oferite de autorități în preziua sau în ziua executării pedepsei.
Dacă în Statele Unite condamnatului i se oferă, în aproape toate statele, la ultima masă orice dorește (mai puțin băuturi alcoolice și tutun), în alte țări ea ori nu este oferită, ori, fiind meniul standard, nu este considerată a fi îndeplinirea unei dorințe a celui care urmează să moară.
În Franța, de exemplu, în vremurile trecute nu se oferea această masă pentru că anunțul privind execuția era făcut cu foarte puțin timp înainte de eveniment. Condamnații aveau însă dreptul la "un pahar mic de rom", pentru "curaj".
Ultima masă a condamnatului a avut, de-a lungul timpului, și o valoare simbolică: în cazul în care era acceptată de condamnat, se presupune că acesta și-a iertat călăul, judecătorii, dar și pe cei care au depus mărturie împotriva sa.
În caz contrar, exista credința că sufletul celui executat îi va bântui pe aceștia, de unde și dorința de a oferi condamnatului tot ce era mai bun.
Revenind la timpurile noastre, fotograful Henry Hargreaves a prezentat în colecția sa No seconds câteva dintre ultimele mese ale unor condamnați americani la moarte.
Teresa Lewis - pui prăjit, mazăre, placintă cu mere și Dr. Pepper
Angel Nieves Diaz - a refuzat o ultimă masă.
John Wayne Gacy, fost manager la trei magazine KFC - 12 creveți, o găleată KFC (rețeta originală), cartofi prăjiți și căpșuni
Timothy McVeigh - înghețată de mentă cu fulgi de ciocolată
Ricky Ray Rector - friptură de porc și de pui, plăcintă de pecan (un fel de nuc) și suc de cireșe. De remarcat că nu a mâncat plăcinta, spunându-i unui gardian că o păstrează pentru "mai târziu".
