Comisia Europeană a propus, marți, un proiect de directivă privind insolvența, oferind companiilor flexibilitate în operațiunile de restructurare și posibilitatea ștergerii datoriilor într-un termen de trei ani, conform unui comunicat oficial transmis de Executivul Uniunii Europene.
"Vrem să ajutăm companiile să se restructrureze la timp, astfel încât să fie salvate locurile de muncă și valoarea activelor. Vrem să le acordăm sprijin antreprenorilor care eșuează în efortul de a se redresa rapid, oferind posibilitatea de a își relua activitățile mai inteligent", a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, scrie Mediafax.ro.
"În fiecare an, 200.000 de firme intră în faliment, generând pierderea a 1,7 milioane de locuri de muncă. Acest lucru ar putea fi evitat dacă am avea proceduri mai eficiente de insolvență și restructurare. A venit momentul să le oferim antreprenorilor noi șanse de reluare a activităților de afaceri prin anularea datoriilor într-un termen de cel mult trei ani", a explicat Věra Jourová, comisarul UE pentru Justiție, Consumatori și Egalitate de Gen.
Inițiativa se înscrie în Planul de Acțiune pentru Uniunea Piețelor de Capital și în Strategia Pieței Unice, având rolul de a elimina barierele importante în dezvoltarea piețelor de capital în spațiul UE prin oferirea stabilității legale investitorilor și companiilor la nivel comunitar.
"Noile reglementări vor contribui la atragerea investitorilor, la crearea și menținerea locurilor de muncă, precum și la ajutarea economiilor să absoarbă șocurile economice", argumentează Comisia Europeană într-un comunicat oficial.
Proiectul de directivă se axează pe trei elemente principale: - principii comune privind activarea rapidă a procedurilor de restructurare, care vor ajuta companiile să continue activitățile și să păstreze locuri de muncă;
- reglementări care să le permită antreprenorilor să beneficieze de a doua șansă, întrucât vor scăpa în totalitate de datorii într-un interval de cel mult trei ani;
- măsuri punctuale pentru statele membre UE în sensul creșterii eficienței procedurilor de insolvență, restructurare și ștergere a datoriilor.