Raidul aerian american care a vizat un spital din Afganistan ar putea fi considerat "crimă de război", acuză organizația umanitară Medici fără Frontiere, cerând o investigație internațională în cazul bombardamentului accidental soldat cu cel puțin 19 morți și zeci de răniți.
Cel puțin 19 persoane au murit, iar alte 37 au fost rănite după ce aviația militară americană a bombardat din greșeală, sâmbătă dimineață, un spital din orașul afgan Kunduz administrat de organizația umanitară Medici fără Frontiere. Cele 19 persoane decedate sunt 12 angajați medicali și șapte pacienți, inclusiv trei copii.
"Bombardamentul reprezintă o gravă încălcare a legislației umanitare internaționale", a comunicat organizația medicală.
"Numeroși pacienți și membri ai personalului medical sunt în continuare dispăruți. Bilanțul acestui bombardament teribil ar putea crește", subliniază asociația umanitară, precizând că raidurile aeriene au continuat chiar și după ce s-a transmis că a fost atins un spital. Potrivit unor reprezentanți ai organizației, bombardamentul ar putea fi încadrat la crime de război, scrie Mediafax.
Armata americană a confirmat că efectua raiduri aeriene în Kunduz, vizând insurgenți talibani. "Bombardamentul a vizat persoane care amenințau forțele coaliției. Este posibil ca raidul să fi provocat daune colaterale la o unitate medicală", a declarat colonelul Brian Tribus, un purtător de cuvânt militar american, precizând că a fost declanșată o investigație în acest caz.