În cei mai bine de 25 de ani de la încheierea Războiului Rece, una dintre temele dominante ale politicii americane a fost efortul de globalizare a unei ordini internaționale de sorginte liberală, pus la punct în Vest după cel de-al Doilea Război Mondial.
Washingtonul a sperat să-și atingă scopul tocmai prin integrarea potențialilor oponenți ai sistemului – Rusia și China. Țelul era ca, prin pârghii economice și diplomatice, să includă marile puteri într-un sistem în care să fie mulțumite, dar dominat de Statele Unite și valorile americane.
Această ambiție s-a bazat pe ideea că Rusia și China au intrat ireversibil pe calea liberalizării politice și economice și vor putea să-și urmeze interesele într-un mod compatibil cu viziunea Americii. Cu toate acestea, proiectul a ajuns acum, fără îndoială, într-un punct mort, notează Bloomberg. Noul țel al strategiei Statelor Unite nu mai este să integreze marii rivali într-o ordine mondială cu adevărat globală, ci să apere actualul sistem internaționa – așa incomplet cum este- în fața adversarilor.
Această concluzie poate fi greu de acceptat, pentru că ar contrazice enormul optimism ce a caracterizat perioada de după Războiul Rece. După ce conflictul între super-puteri a încetat, democrația și economia de piață s-au extins cu o viteză uimitoare, ziduri au căzut și divizările geopolitice au dispărut.
Chiar Rusia și China –cei mai importanți rivali geopolitici ai Americii și viitoarele mari puteri ce se zăresc la orizont- s-au arătat interesate de o cooperare mai bună și integrare cu întreaga comunitate internațională condusă de Statele Unite. La un moment dat chiar părea posibil ca lumea să se îndrepte spre un model politico-economic global unic, sub conducerea Statelor Unite.
Cu toate acestea, așa cum s-a văzut tot mai clar în ultimul deceniu, mai întâi în Rusia, apoi în China, această abordare s-a bazat pe două presupuneri care n-au rezistat testului realității. Prima a fost aceea că Rusia și China au pornit ireversibil pe calea liberalismului economic și politic de influență vestică. Reformele din Rusia au fost stopate la sfârșitul anilor 90, pe fondul haosului economic și politic. În următorii 15 ani, Vladimir Putin a restabilit, treptat, un model guvernamental bazat pe autoritarism politic nedisimulat și chiar pe conflicte deschise între stat și interesele majore de afaceri.
Pe de altă parte, în China, creșterea economică și integrarea în economia globală nu au dus la liberalizarea politică. Din contră, Partidul Comunist conducător a folosit ratele de creștere ca pe un instrument de a se legitima. În ultimii ani, sistemul politic chinezesc a devenit de fapt și mai autoritar, iar reprimarea tuturor apărătorilor drepturilor omului și a activiștilor politici a atins un nivel nemaivăzut de zeci de ani.
A două presupunere a fost că aceste puteri vor putea fi convinse să-și urmeze propriile interesele într-un mod convenabil Statelor Unite. Problema este că Rusia și China n-au îmbățișat niciodată, cu adevărat, ordinea mondială liberală promovată de Statele Unite, care apărea ca o amenițare pentru regimurile dictatoriale – fără a mai pomeni expansiunea NATO în fosta sferă de influență a Moscovei și persistența alianțelor și a forțelor militare americane în zona de la granița de est a Chinei. Așa se face că, pe măsură ce Bejingul și Mocova au obținut sau au recâștigat puterea de a contesta această ordine, au și făcut-o, din ce în ce mai fățiș.
Urmăriți întreaga analiză pe Urmăriți întreaga analiză pe Bloomberg
