Parchetul antiterorist german l-a identificat miercuri pe suspectul în atentatul cu un camion de la Berlin ca fiind Anis Amri, un cetățean tunisian în vârstă de 24 de ani, și a publicat un mandat de căutare și o recompensă, relatează AFP.
Anis Amri are 1,78 metri înălțime și 75 de kilograme.
”Dacă vedeți persoana căutată, informați poliția. Însă nu vă puneți în pericol, această persoană ar putea să fie periculoasă și înarmată”, avertizează parchetul într-un comunicat, citat de News.ro.
”O recompensă care poate ajunge până la 100.000 de euro este disponibilă”, continuă parchetul.
Potrivit autorităților germane, bărbatul făcea obiectul unui anchete judiciare și era suspectat că pregătea un atentat înainte de atacul cu un camion de la Berlin.
Este vorba despre un solicitant de azil care a sosit în iulie 2015 în Germania și a cărui cerere a fost respinsă în iunie.
Germania nu a reușit, însă, să-l expulzeze în țara lui, deoarece Tunisia a contestat timp de mai multe luni faptul că acesta era cetățean tunisian.
Potrivit autorităților germane, abia miercuri, printr-o coincidență, Tunisul i-a recunoscut naționalitatea tunsiană și a furnizat un document de călătorie care permite expulzarea acestuia.
El este prezentat de Berlin ca apropiat mișcării salafiste-islamiste.
Potrivit cotidianului Bild, el a încercat să recruteze complici în vederea comiterii unui atentat în urmă cu câteva luni.