Ambasadorul României în Belarus: „Lucrurile au deraiat periculos aici”

Ambasadorul României la Minsk denunță o situație tot mai tensionată în Belarus. Foto arhivă
Ambasadorul României în Republica Belarus, Viorel Moșanu, a declarat, vineri, la Universitatea din Oradea, că, din nefericire, în țara în care își îndeplinește misiunea diplomatică „lucrurile au deraiat periculos.”
„În condiții normale, aș fi venit la Universitatea din Oradea pentru a strânge relațiile academice dintre cele două țări. Dar, din nefericire, în țara în care îmi îndeplinesc misiunea diplomatică lucrurile au deraiat periculos. De un an de zile, țara este într-o criză politică internă gravă. Este o dramă, fiindcă nu credeam că vom fi martorii unei asemenea degradări a situației într-o țară profund europeană," a spus diplomatul, la întâlnirea cu conducerea universității orădene, după vernisajul expoziției Nadiei Bujan, din Piața Unirii.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al universității, ambasadorul țării noastre la Minsk, împreună cu soția sa, Nadia Moșanu, s-au întâlnit vineri cu rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, cu directorul Școlii Doctorale de Istorie, Sorin Șipoș și șefa Departamentului Relații Internaționale al instituției, Carmen Buran.
Rectorul Universității din Oradea a făcut o scurtă prezentare a instituției academice pe care o conduce, afirmând că este printre primele zece din țară ca număr de studenți și între primele două universități ale României după numărul de specializări.
"Nu suntem o universitate mică. Suntem între primele zece din țară. Avem circa 14.000 de studenți, aproape 20.000, dacă îi punem la socoteală și pe rezidenți, masteranzi, pe cei de la studiile post-universitare pedagogice, doctorat... Acoperim aproape toate domeniile de studiu și, după numărul de specializări, suntem între primele două universități ale României," a spus rectorul.
Acesta a mai adăugat că, în acest an, bugetul burselor "Erasmus", destinate mobilității studenților și a cadrelor didactice, se apropie de 1.200.000 euro.
Ambasadorul Viorel Moșanu a pus criza politică din Belarus pe seama "dorinței de a rămâne la putere cu orice preț" a lui Aleksandr Lukașenko.
El a afirmat că regimul de la Minsk "a decapitat" societatea civilă și că represiunea a fost atât de eficientă încât, practic, mișcarea de protest, declanșată acum un an, a dispărut.
"În acest moment totul s-a năruit. Mai mult decât atât, rectori ai unor universități belaruse au participat la represiune împotriva propriilor studenți", a spus Viorel Moșanu. Soția sa, Nadia, a detaliat: "Și-au pârât studenții fiindcă cântau cântece de protest pe holurile universităților".
S-au făcut numeroase arestări și, conform celor spuse de Viorel Moșanu, la Minsk s-a pus la cale un proces model menit să discrediteze mișcarea studențească și să demonstreze că studenții sunt manipulați dinafară. Doar pentru că au cântat cântece îndreptate împotriva regimului Lukașenko, câteva zeci de studenți belaruși au fost condamnați la doi ani și jumătate de închisoare, alții au fost exmatriculați, iar unii au plecat la studii în Polonia, Lituania sau Germania.
Referindu-se la expoziția pe care a vernisat-o la Oradea, cea a jurnalistei Nadia Bujan, ea însăși refugiat politic în Ucraina, Viorel Moșanu a spus că acest demers artistic este "unul din puținele lucruri pe care le mai putem face pentru Belarus, să informăm opinia publică despre ce se întâmplă în această țară".
Ambasadorul României la Minsk a mai declarat că toți reprezentanții UE, câți au mai rămas să lucreze în capitala belarusă, încearcă să oprească violența, să contribuie la eliberarea celor peste 600 de deținuți politici și a miilor de persoane "arestate administrativ, care petrec săptămâni de coșmar, în condiții create deliberat pentru a descuraja orice formă de protest".
Rectorul Constantin Bungău și-a exprimat dorința de a aduce expoziția de fotografii realizate de Nadia Bujan, laureată a premiului World Press Photo Involvement - 2021, pentru imaginile ce vorbesc despre represiunea la care a fost supusă opoziția belarusă, și în holul central al bibliotecii universității.
Mai mult, profesorul universitar Sorin Șipos l-a invitat pe ambasadorul României în Republica Belarus să revină la Oradea pentru a le vorbi studenților despre ce se petrece în această țară.
"Sunteți asemenea unui ambasador aflat pe front și cred că mesajul dumneavoastră este foarte important. Studenții trebuie să înțeleagă că libertatea se câștigă în fiecare zi. Iar dumneavoastră ați fi vocea cea mai autorizată să puneți aceste imagini în context. Ar fi o lecție de istorie, de civism, de libertate pentru studenții noștri," a spus Sorin Șipoș.
După ce a promis că, în măsura în care programul îi va permite, va onora invitația făcută de gazde, oaspetele a scris câteva rânduri în Cartea de Onoare a Universității din Oradea.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























