Extern· 1 min citire

ALEGERI SUA. Donald Trump este plin de datorii

ALEGERI SUA. Donald Trump este plin de datorii

ALEGERI SUA. Donald Trump este plin de datorii

Publicat24 aug. 2016, 13:41
SursăREALITATEA TV

Noi detalii ies la iveală despre averea lui Donald Trump. Candidatul la președinția Statelor Unite și-a vândut până acum imaginea de om de afaceri influent și independent. Jurnaliștii de la New York Times au făcut însă o investigație în urma căreia au descoperit că acesta are de fapt datorii de sute de milioane de dolari la mai multe bănci, unele dintre ele foarte controversate.

"Am construit o avere uriașă. Bani, bani, vreau mai mulți bani. Tatăl meu mi-a dat un împrumut mic de 1 milion de dolari. Am sute de milioane de dolari cash."

Jurnaliștii de la New York Times au scos la lumină datoriile pe care acesta le are la diferite bănci și entități economice din lume. Pentru clădirea din Manhattan, pe care Trump o deține parțial, au fost împrumutați 950 de milioane de dolari de la Goldman Sachs și de la Banca Națională a Chinei. Asta înainte să declare China drept un dușman economic al Statelor Unite. În articolul publicației, datoriile lui Trump sunt estimate la aproape 650 de milioane de dolari. 

Deși susține că valorează mai mult de 10 miliarde de dolari, mai multe publicații financiare din SUA au scris că de fapt, afacerile lui Donald Trump s-ar ridica doar la jumătate din această sumă.

Trump este acționar parțial la mai multe societăți cu răspundere limitată, majoritatea cu datorii de milioane de dolari. Ceea ce crește ipoteza unui președinte cu legături obscure în lumea afacerilor și, totodată, vulnerabil la presiunea băncilor, susțin jurnaliștii de la New York Times.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern