Coreea de Nord era considerată mult prea săracă, autoritaristă și vulnerabilă pentru a reuși să-și dezvolte serios programele nucleare și arsenalul balistic. Totuși, Phenianul a reușit să pună la punct arme cu reale capabilități nucleare, culminând cu testarea, la finalul lunii noiembrie, a unei rachete balistice intercontinentale, notează Mediafax. De ce a reușit Coreea de Nord să ducă la capăt acest proces în vreme ce alte state ca Irak sau Libia au eșuat?
Există câțiva factori principali care justifică succesul nord-coreenilor în tot acest demers, arată o analiză Washington Post.
1. Kim Jong-un a făcut din dezvoltarea armelor nucleare principalul său scop
Liderii autoritari ar putea părea că urmăresc cu determinare scopurile nucleare, dar nu toți fac din acest lucru o prioritate. După ce a preluat conducerea statului de la tatăl său, Kim Jong Il, la finalul lui 2011, Kim Jong-un a făcut din dezvoltarea armelor nucleare principalul său scop. Acesta a redirecționat resursele țării către proiectul balistic, a promovat știința ca unul dintre punctele focale ale regimului și și-a aliniat cu atenție imaginea cu cea a oamenilor de știință și cercetătorilor.
Pe de altă parte, lideri precum Saddam Hussein și Muammar Gaddafi au fost inconsistenți în ceea ce privește demersurile nucleare. Saddam a invadat Kuweitul în 1990, o perioadă în care programul balistic iranian se apropia să devină o adevărată revelație. Dacă dictatorul nu ar fi invadat statul în acel moment crucial, atrăgându-și astfel atenția și opoziția SUA, cel mai probabil Irakul ar fi dezvoltat instrumente balistice până la mijlocul anilor '90.
2. Kim Jong-um a protejat oamenii de știință
Strategia de management e importantă și de multe ori subestimată, fiind un factor pe care unii dictatori își construiesc succesul, în vreme ce alții dau greș.
Autocrații tratează instituțiile de stat diferit de cele științifice. Kim Jong II a condus mai ales prin intermediul structurilor consacrate, fără să pună cercetătorii mai presus de alte elite. Kim Jong-un, însă, a venit cu o abordare mai personală, subordonându-și instituțiile-cheie prin epurări masive. Oamenii de știință au fost, însă, puși la adăpost de aceste „purificări" și le-au fost acordat privilegii exclusive, inclusiv locuințe noi și hrană mai multă și mai bună.
Despre Kim Jong-un se spune că nu a ordonat executarea cercetătorilor, ci dimpotrivă, și-a construit o reputație de persoană tolerantă la eșecuri, ca parte a procesului științific de învățare. Acesta pare să fi adoptat o abordare bazată pe meritocrație în ceea ce privește angajarea cercetătorilor, implicarea lor în programe militare și selectarea noilor generații de lideri științifici. Aceste eforturi au contribuit cel mai probabil la accelerarea din ultimii ani a programului nuclear.
