Extern· 1 min citire

A avut un vis și l-a împlinit! A cucerit vârful Everest cu picioarele amputate

A avut un vis și l-a împlinit! A cucerit vârful Everest cu picioarele amputate

A avut un vis și l-a împlinit! A cucerit vârful Everest cu picioarele amputate

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 mai 2018, 14:03

Alpinistul chinez Xia Boyu, care are ambele picioare amputate, a reușit luni să-și îndeplinească visul de a cuceri cel mai înalt vârf de pe Pământ după mai multe tentative nereușite, informează AFP, preluat de stiri.tvr.ro.

Cea de-a cincea încercare a fost una reușită pentru alpinistul chinez în vârstă de 69 de ani care a pășit la primele ore ale zilei de luni, cu ajutorul picioarelor protetice, pe vârful situat la 8.848 metri altitudine.

"A ajuns pe vârf în această dimineață împreună cu alți șapte membri ai expediției sale", a confirmat Dawa Futi Sherpa din partea agenției organizatoare, Imagine Trek and Expedition.

Xia Boyu este prima persoană cu membrele amputate care a obținut permisiunea de a escalada cel mai înalt vârf de pe Pământ după retragerea interdicției ce interzicea ascensiunile pe acest vârf montan pentru alpiniștii care au suferit o dublă amputație și pentru nevăzători, instaurată anul trecut de autoritățile din Nepal. Măsura a fost în final anulată de instanță în urma contestațiilor formulate de organizațiile pentru apărarea drepturilor persoanelor cu handicap care au considerat-o discriminatorie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern