Guvernul pregătește o măsură de urgență pentru cei peste 2.200 de angajați ai combinatului Liberty Galați, după ce problemele financiare ale companiei au dus la acumularea unor restanțe salariale și la proteste ale muncitorilor. Potrivit unui proiect de ordonanță aflat pe agenda ședinței de Guvern de joi, perioada în care salariile restante pot fi achitate din Fondul de garantare ar urma să fie dublată, de la 6 la 12 luni.
Măsura vine într-un moment critic pentru combinatul siderurgic, în condițiile în care angajații ar fi trebuit să intre în șomaj tehnic începând cu 1 noiembrie 2026, însă acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, Executivul caută soluții pentru a asigura plata veniturilor restante și pentru a evita agravarea tensiunilor sociale.
Salariile restante ar putea fi acoperite pentru 12 luni
Potrivit proiectului de act normativ, Guvernul intenționează să extindă de la 6 la 12 luni perioada în care salariile restante ale angajaților operatorilor economici de interes strategic aflați în procedura concordatului preventiv pot fi achitate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.
În același timp, plafonul maxim al sumelor care pot fi acordate fiecărui salariat ar urma să fie majorat de la echivalentul a 6 salarii medii brute pe economie la 12 salarii medii brute.
DOCUMENTUL INTEGRAL
Restanțele salariale s-au acumulat din luna mai
Documentul aflat pe masa Guvernului arată că problemele financiare ale Liberty Galați s-au accentuat în ultimele luni. Compania a acumulat restanțe salariale începând din luna mai 2026, iar situația s-a agravat în octombrie și noiembrie, când întârzierea plății salariilor a declanșat proteste ale angajaților, inclusiv în fața Prefecturii Galați.
Executivul motivează necesitatea intervenției prin importanța strategică a companiei și prin impactul social major pe care l-ar avea neplata salariilor pentru miile de angajați și familiile acestora.
Impact de peste 78 de milioane de lei
Potrivit calculelor din proiectul de ordonanță, impactul bugetar estimat pentru extinderea schemei depășește 78 de milioane de lei.
Dacă actul normativ va fi aprobat, angajații Liberty Galați vor putea beneficia de o perioadă mai lungă de protecție financiară, în timp ce compania încearcă să își stabilizeze situația economică și să evite o criză socială de amploare.