Cultura· 3 min citire

Sărbătoare 3 septembrie - Zi mare în calendarul ortodox

Sarbatoare

Sarbatoare

Scris de Dan Istratie Publicat: 3 sept. 2021, 07:38

Sărbătoare importantă, azi, 3 septembrie.

Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Antim, episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

Greco-catolice
Sf. ep. Antim; Sf. cuv. Teoctist

Romano-catolice
Sf. Grigore cel Mare, pp. înv.


Sfântul Sfințit Mucenic Antim este pomenit în calendarul creștin ortodox la 3 septembrie.

Sfântul Antim a fost episcop al Nicomidiei în timpul împăratului Dioclețian (284-305).

A reușit să păstreze biserica unită și credința întreagă într-o vreme în care prigoana asupra creștinilor era la apogeu în toate părțile Răsăritului și mai ales în Nicomidia, reședință imperială.

"Când a ieșit porunca împărătească pentru uciderea creștinilor scrisă pe hârtie și a fost citită în mijlocul cetății Nicomidia, apoi a fost pironită în zid la loc de priveliște, Sfântul Antim a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor și a rupt acea poruncă de pe zid și a sfărâmat-o, ocărând cu mare glas păgânătatea. Atunci mai întâi Antim s-a arătat mucenic în Nicomidia" (Viețile Sfinților).

Urmând lui, mai mulți demnitari și marii slujitori ai casei împărătești au început a-L mărturisi pe Hristos pe față, spunând că sunt creștini. Unii ca aceștia au fost Dorotei, Mardonie, Migdonie, Petru, Indis și Gorgonie, cu mulți alți însoțitori ai lor, care au suferit chinuri și moarte pentru credința de la care nu puteau abdica.

După Sfântul Antim, care se afla într-un sat din apropierea Nicomidiei, s-au trimis mai mulți soldați și, pe când aceștia îl căutau, el a ieșit în întâmpinarea lor. Înainte de a-și dezvălui identitatea, i-a găzduit punându-le masa și odihnindu-i.

Când au aflat cine este gazda lor, soldații nu au mai vrut să-l ducă înaintea autorităților; episcopul a mers însă de bunăvoie la judecată, botezându-i pe drum pe cei trimiși să-l prindă. A fost pus la cazne și apoi i s-a tăiat capul.

* Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara au fost canonizați în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 24 februarie 2016, fiind înscriși în calendar pe 3 septembrie.

Mulți sihastri iubitori de Dumnezeu au viețuit în munții din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe valea Oltului, atât înainte de zidirea sfântului locaș de către voievodul Mircea cel Bătrân (cel Mare) al Țării Românești, cât și după aceea.

Printre cei mai cunoscuți pustnici ai locului au fost cei șase monahi de la Cozia care, în preajma anului 1600, s-au retras dincolo de Olt. Dintre ei sunt cunoscuți Cuvioșii Daniil duhovnicul și Misail, ucenicul său, care s-au așezat la poalele Muntelui Cozia și au întemeiat Schitul Turnu, precum și Cuvioșii Neofit și Meletie, prăznuiți astăzi.

Cuvioșii Neofit și Meletie au sihăstrit mai sus, în Muntele numit Sălbaticul, iar ucenicii lor au întemeiat Schitul Stânișoara.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Cultura