Extern· 2 min citire

Zi de doliu în politica europeană. A murit un fost comisar european și ministru de Externe al Italiei

Mormânt

Mormânt

Scris de Georgiana Balaban Publicat: 11 sept. 2026, 23:56

Doliu în politica europeană după moartea Emmei Bonino, una dintre figurile importante ale politicii italiene și ale construcției europene. Fostul comisar european și ministru de Externe al Italiei s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani. Anunțul a fost făcut vineri de formațiunea politică pe care a condus-o, +Europa.

Emma Bonino fusese internată în urmă cu câteva zile la Spitalul Santo Spirito din Roma, după ce a suferit o gravă problemă respiratorie. Potrivit informațiilor transmise de presa italiană, starea sa era critică la momentul internării.

Emma Bonino a murit la 78 de ani

Vestea decesului a fost confirmată de partidul „Mai multă Europa” (+Europa), formațiune politică proeuropeană asociată cu activitatea îndelungată a lui Bonino.

Aceasta a avut o carieră de mai multe decenii și a ocupat funcții importante atât în instituțiile europene, cât și în administrația de la Roma. Emma Bonino a fost comisar european pentru sănătate și protecția consumatorilor și, ulterior, a ocupat funcția de ministru italian de Externe.

Înainte de implicarea sa în +Europa, Bonino a fost una dintre personalitățile istorice ale Partidului Radical italian, formațiune în cadrul căreia s-a remarcat prin pozițiile sale politice și prin campaniile pentru drepturi civile.

A fost internată după o criză respiratorie

Problemele de sănătate s-au agravat în această săptămână, arată agenţia de presă italiană ANSA. Emma Bonino a ajuns luni la Spitalul Santo Spirito din Roma, unde a fost internată în stare critică în urma unei crize respiratorii.

Ulterior, surse apropiate fostului oficial european au transmis că, joi, aceasta fusese scoasă din secția de terapie intensivă și transferată într-o clinică privată.

Informația privind decesul său a fost anunțată vineri de reprezentanții formațiunii +Europa, provocând reacții în mediul politic italian și european.

Emma Bonino se confruntase și cu un cancer pulmonar

Fostul comisar european trecuse și printr-o perioadă dificilă din punct de vedere medical. În 2015, Emma Bonino fusese diagnosticată cu cancer pulmonar.

După mai mulți ani de tratament, în urmă cu aproximativ trei ani, ea anunțase că boala intrase în remisie și că se vindecase de cancer.

Emma Bonino rămâne una dintre personalitățile marcante ale politicii italiene contemporane, cu o activitate politică desfășurată pe parcursul mai multor decenii și cu un rol important în promovarea ideilor proeuropene.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern