Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat vineri că 95 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România în acest an, cele mai multe la persoane cu vârsta cuprinsă între 60 şi 69 de ani. De asemenea, cinci persoane au decedat în urma infecţiei, numărul fiind acelaşi ca la precedenta raportare.
95 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile în România
”În sezonul 2026, în perioada 03.06.2026-16.09.2026 au fost înregistrate 95 cazuri de infecţie cu virusul West Nile, dintre care 83 cazuri confirmate şi 12 cazuri probabile. S-au înregistrat 5 decese, la persoane vârstnice, cu comorbidităţi”, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică, într-un raport săptămânal.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la persoane cu vârste între 60 şi 69 de ani, respectiv 25 de cazuri. Alte câte 19 cazuri au fost raportate în grupele de vârstă 50-59 de ani şi 70-79 de ani, în timp ce 11 cazuri au fost înregistrate la persoane de peste 80 de ani.
Un caz a fost raportat la adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, iar restul cazurilor au fost înregistrate la adulţi cu vârsta de până în 50 de ani.
Potrivit datelor privind unitatea teritorială de expunere, cele mai multe cazuri au fost raportate în municipiul Bucureşti, unde au fost înregistrate 37 de îmbolnăviri. În judeţe, situaţia este următoarea: Argeş – 2, Bihor – 1, Brăila – 4, Botoşani – 1, Buzău – 1, Călăraşi – 6, Cluj – 2, Constanţa – 2, Dâmboviţa – 1, Galaţi – 3, Giurgiu – 6, Harghita – 1, Ialomiţa – 5, Iaşi – 2, Ilfov – 10, Mureş – 1, Prahova – 2, Satu Mare – 1, Suceava – 2, Teleorman – 3, Vaslui – 1 şi Vrancea – 1.
Recomandările autorităților pentru populaţie
Pentru reducerea riscului de infectare, autorităţile recomandă evitarea expunerii la ţânţari, prin purtarea unor haine care să acopere cât mai mult din suprafaţa corpului, inclusiv mâneci şi pantaloni lungi.
De asemenea, este indicată utilizarea substanţelor repelente împotriva ţânţarilor şi a insecticidelor în locuinţă sau în jurul acesteia.
Pentru a împiedica pătrunderea ţânţarilor în locuinţe, sunt recomandate plasele de protecţie montate la ferestre.
Autorităţile recomandă şi eliminarea surselor de apă stagnantă din apropierea gospodăriilor, prin desecarea bălţilor şi îndepărtarea recipientelor în care se poate acumula apa. Totodată, este importantă îndepărtarea gunoiului menajer din jurul locuinţelor.