Actual· 2 min citire

ZIUA MUNCII. Marea întoarcere acasă după vacanță. Spre București, cu 18 km/h

ZIUA MUNCII. Marea întoarcere acasă după vacanță. Spre București, cu 18 km/h

ZIUA MUNCII. Marea întoarcere acasă după vacanță. Spre București, cu 18 km/h

Publicat1 mai 2017, 18:14
Actualizat1 mai 2017, 18:28

ZIUA MUNCII. După ce s-au relaxat câteva zile la munte sau la mare, turiștii sunt nevoiți să dea piept cu traficul infernal. Bară la bară, în ritm de melc, mașinile fac cozi interminabile pe șosele. Așa se face că se avansează greu pe drumul dinspre munte spre București. De la mare spre Capitală, lucrurile merg ceva mai bine. Trenurile sunt și ele aglomerate.

La fiecare sfârșit de saptamână, dar și după sărbători, ambuteiajele parcă fac parte din peisaj pe Valea Prahovei. Dacă în trecut valea suna de claxoane și turiștii erau vizibil nervoși, acum totul s-a transformat în rutină.

Reporterii Realitatea TV au făcut un experiment pentru a afla cu ce viteză medie merg șoferii de la munte spre București, după vacanța de ZIUA MUNCII. Pe unul dintre cele mai aglomerate sectoare, între Predeal și Bușteni, aproximativ 9 kilometri au fost parcurși în jumătate de oră.

În medie, deci, o viteză de aproximativ 18 km/h.

Se circulă cu destulă dificultate și dinspre mare spre București. La un moment dat a existat un ușor blocaj în zona podului Agigea, când s-a format o coloană de mașini de aproape jumătate de kilometru, dar între timp traficul s-a fluidizat.

Au avut loc și câteva accidente sau incidente. La podul de la Cernavodă, un elicoper Smurd a aterizat pe carosabil pentru că medicii au fost chemați să acorde ajutor unei femei înțepate de o albină.

Nu doar șoselele sunt aglomerate. Compania de transport feroviar pare pur și simplu depășită de situație. Așa se face că, deși numărul de locuri a fost suplimentat cu 10 mii, trenurile care vin de pe litoral sau de la munte, sunt pline ochi de turiști.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News